Fetiţele lui Lily Allen au crescut şi sunt adorabile!

Actualizat:
5 profimedia 0483371012 jpg jpeg

Puţini ştiau că artista britanică Lily Allen este mamă, başca de două ori.

Iar cei care erau puşi la punct cu viaţa ei privată, au uitat acest amănunt. Ei bine, da, artista de 34 de ani este mama adouă fetiţe adorabile, Ethel, de şapte ani, şi Marnie, de şase, Lily apărând în premieră cu cele două la premiera londoneză a filmului Frozen 2. 

Micuţele au fost cu atât mai adorabile cu cât şi-au făcut apariţia îmbrăcate ca personajele principale ale animaţiei, Elsa şi Anna. 

2 profimedia 0483413515 jpg jpeg

Tatăl celor două fete este Sam Cooper, de profesie decorator, acesta fiind căsătorit cu Lily din 2011 până în 2015, divorţul lor finalizându-se de-abia în 2018.

În prezent, Lily se întâlneşte cu actorul din serialul Stranger Things, David Harbour, cel care a însoţit-o recent într-o excursie la Disneyland împreună cu fetele ei.

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg