Fiica lui Jojo şi-a lui Paul Ipate a împlinit 2 ani. De ce nu există nicio fotografie cu chipul ei la vedere?

Actualizat:
16 zora jpg jpeg

Zora îi face fericiţi pe părinţii ei doi ani! Mama sa, actriţa Cătălina Grama, a ţinut să marcheze ziua specială printr-o postare inedită în social media.

image

Jojo ne-a dat de veste că, astăzi, micuţa Zora împlineşte doi ani, postând o serie de cadre inedite. ”Azi, în cea mai frumoasă zi din an, la ora zece, se năştea o fetiţă că un ghem de raze de soare. Am ştiut că ne va schimbă viaţa în cel mai frumos sens al cuvântului încă de când era cât un bob de mazăre la mine în burtică. De atunci lumea noastră a devenit mai bună şi fetiţă noastră a devenit zorii noştri de zi, aşa cum i-am dat şi numele. Îţi mulţumim că ne-ai ales să îţi fim părinţi Zora! Nu va trece nicio secundă în care să nu ne gândim cât suntem de norocoşi că te avem şi pe ţine alături de frăţiorul tău Achim. Eşti minunea noastră mică şi încântarea fiecărei clipe pe care o petrecem împreună. Să fii sănătoasă, norocoasă, mereu înconjurată de iubire şi de razele tale de soare pe care le răspândeşti în jur! La mulţi ani!”, este mesajul care a însoţit fotografiile de familie.

image

Cât despre misterul din jurul chipului fetiţei, Jojo şi Paul Ipate  au ales să-i protejeze intimitatea, de aici şi măsura de a nu-i arăta faţa pe reţelele de socializare. Nu este o noutate în rândul vedetelor din România (vezi Andreea Bălan şi fiica sa), dar şi-n celora de la Hollywood (vezi Zoe Saldana.



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg