Fiica Stelei Popescu vrea să se mute din casa în care a murit artista! Care este motivul?

Actualizat:
1 stelaaaa jpg jpeg

Imobilul ultracentral în care a locuit regretata Stela Popescu ar putea ajunge în curând la vânzare. Fiica actriţei, Doina Maximilian (63 de ani), s-a mutat acum un an şi trei luni în vila din zona Grădina Icoanei şi a avut numai necazuri cu instalaţiile sanitare. Valoarea proprietăţii depăşeşte 300.000 de euro.

Imediat după moartea Stelei Popescu, pe 23 noiembrie 2017, la 81 de ani, fiica ei adoptivă, Doina Maximilian, s-a mutat în imobil şi de atunci au început problemele. „Mă simţeam mai în siguranţă când era Stela lângă mine şi aveam cui să îi spun necazurile şi bucuriile mele”, a declarat fiica actriţei pentru Click!.

În calitate de unică moştenitoare a bunurilor actriţei, Doina Maximilian a devenit proprietara unui bloc, a unei vile din Crevedia, a uneia în staţiunea 2 Mai şi a unui conac unde Regina Comediei a locuit până în ultima clipă a vieţii.

Iată care este întreaga declaraţie a Doiniei Maximilian, fiica Stelei Popescu



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg