Flavia Mihăşan, fosta asistentă de la "Neatza cu Răzvan şi Dani", a publicat primele poze cu chipul fiului său. Carol a împlinit un an

Actualizat:
7 flavia mihasan si baietelul sau 5 jpg jpeg

Flavia Mihăşan, fosta asistentă de la "Neatza cu Răzvan şi Dani", şi-a sărbătorit fiul. Micuţul Carol a împlinit un an, iar părinţii l-au celebrat într-un mod inedit, cu tort şi baloane. Este şi pentru prima dată când publică fotografii cu chipul băieţelului.

A trecut mai bine de un an de zile de când nu o mai vedem pe Flavia Mihăşan la Antena 1, în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, alături de Dani Oţil şi Răzvan Simion. Are acum un rol şi mai important decât cel de asistentă, de dansatoare, de coregrafă, acela de MAMĂ. În urmă cu un an de zile, Flavia Mihăşan devenea pentru prima oară mamă. Ea şi iubitul său, Marius Moldovan, sunt părinţii unui băieţel simpatic, vioi, care deja are 12 luni. 

I-au sărbătorit prima zi de naştere într-un mod festiv, au organizat o petrecere la care au avut baloane multe, albastre, au avut scris pe perete numele micuţului, au avut prăjituri, dar şi un tort superb, cu mai multe etaje. 

Cu această ocazie, Flavia Mihăşan şi Marius Moldovan l-au arătat pe micuţ, până acum nu au publicat fotografii în mediul online cu chipul lui, exact la fel cum au procedat şi Cabral şi Andreea Ibacka în cazul lui Namiko. Părinţii, extrem de emoţionaţi, au transmis şi un mesaj: 

"Ai împlinit un an, copilul nostru drag şi bun. Primul an în care m-am minunat de ţine în fiecare moment, de zâmbetul tău atât de sincer, de gingăşia ta. ♥️♥️ Aş putea să scriu atât de multe, scriu şi şterg, pentru că nu găsesc cuvintele suficiente pentru a descrie cât de mult de iubesc. 🥰 La mulţi ani, copilul nostru!!🥳♥️🍼 Mami şi tati te iubesc enorm şi pentru totdeauna!".

Priviţi imaginile cu micuţul Carol în galeria foto!

Cu ce se ocupă Flavia Mihăşan de când şi-a dat demisia de la "Neatza cu Răzvan şi Dani"

Înainte să nască, Flavia Mihăşan anunţa la Antena 1 că nu o să mai facă parte din echipa "Neatza cu Răzvan şi Dani". A fost înlocuită de Ramona Olaru. Dansatoarea şi-a dedicat tot timpul micuţului ei, iar de curând a început şi un nou proiect. Flavia Mihăşan s-a apucat de vlog.

Vorbeşte pe Youtube despre perioadele din viaţa ei, despre fiul său, despre momentul naşterii. Clipul care a strâns cele mai multe vizualizări este cel în care vorbeşte despre dificultăţile întâmpinate în timpul naşterii.

5 flavia mihasan si baietelul sau 1 jpg jpeg

Foto: Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg