Florin Piersic sărbătoreşte 84 de ani: "A fost cea mai tristă poveste din viaţa mea!"

Actualizat:
1 84256414 3191385590890258 7906621654736830464 n jpg jpeg

Florin Piersic aniversează astăzi 84 de ani. Marele actor priveşte cu regret în urmă, la despărţirile care i-au marcat destinul, la oamenii care i-au cotrobăit prin viaţă.

“În primul rând, am un plan pentru viitor, să trăiesc mai bine şi mai mult. Nu pot să sar în sus că am o sută şi optzeci şi patru de ani, dar ma bucur că sunt sănătos, că am ajuns la această vârstă şi pot să spun că, încă, iubesc, ador profesia asta nobilă pe care o fac. Nu întâmplator m-am făcut actor sau am hotărât să fac Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică. 

Ce aş schimba, dacă firul vieţii s-ar intoarce. Aş da orice ca să mă mai întâlnesc cu părinţii mei. A fost, poate, cea mai tristă poveste din viaţa mea faptul că am pierdut-o pe mama şi l-am pierdut pe tata. Sincer să fiu cu tine şi cu cei care mă ascultă, când am recitat prima dată poezia lui Adrian Păunescu, "Repetabila povară", ei erau în sală. Şi eu am avut senzaţia atunci că sunt atât de emoţionaţi, iar ei erau în lacrimi când am spus-o, încât am zis "O să o mai spun de multe ori (n.red. poezia Repetabila povară)". Nu am ştiut că va veni o zi când va trebui să o recit, dar ei nu vor mai fi acolo”, a spus Florin Piersic pentru realitatea.net.

Marele actor şi-a amintit şi cum s-a ales cu prima maşină. “În 1966, am făcut un film la Cluj cu Jean Marais, se chema "Şapte băieţi şi o strengăriţă". Dupa aceea, am plecat în turneu la Viena. Iar acolo, o mare admiratoare, o doamnă care mă iubea foarte tare, a spus "Am o situaţie excepţională şi uite, maşina asta, Ford Capri Consul 315, pe care o are Roger Moore în filmul "Sfantul", ţi-o dau tie. Şi... nebun am fost... Fără  să am carnet de conducere, fără nimic, m-am suit în ea şi am venit de la Viena la Bucureşti”.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp