Foarte eleganți! Răzvan Simion și iubita sa, Daliana Răducan, au atras privirile la nunta lui Dani Oțil

De la mult așteptata nuntă religioasă a lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu nu putea să lipsească cel mai bun prieten al mirelui, Răzvan Simion, însoțit de frumoasa sa iubită, Daliana Răducan. 

Otil jpg

Ieri, pe 30 iulie, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au devenit soț și soție în urma unei ceremonii religioase care a avut loc la o biserică din București. Sub privirile nașilor, Tinu Vidaicu și Roxana Ionescu, a părinților, a prietenilor și apropiaților, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat în fața lui Dumnezeu, eveniment de la care n-a lipsit nici adorabilul lor băiețel, Tiago, care le-a fost chiar cavaler de onoare.

De la biserică, toți invitații mirilor s-au îndreptat către restaurantul de pe malul lacului Buftea, unde a fost organizată petrecerea de lux, decorul fiind unul ca-n povești: arcade din flori naturale, o piscină întreagă la dispoziție, preparate speciale, muzică pe toate gusturile.

La această petrecere, pe lângă eroii principali, au ieșit în evidență și cei mai buni prieteni ai acestora, cuplul Răzvan Simion și Daliana Răducan.

Cei doi au făcut furori la nunta lui Dani Oțil, grație eleganței afișate. Colegul de la Neatza ai lui Dani a îmbrăcat un costum negru, cu sacou la două rânduri de nasturi, iar viitoarea lui soție, Daliana Răducan a fost pur și simplu ravisantă în rochia ei neagră, lungă, cu o crăpătură adâncă pe picior și cu spatele gol.

Iubita lui Răzvan și-a aranjat părul în stil retro, iar ca accesorii a ales un set de bijuterii prețioase.

Mirii, alături de fiul lor, Tiago. Foto Click
Mirii, alături de fiul lor, Tiago. Foto Click

Pe data de 15 mai 2021, Dani și Gabriela s-au căsătorit și civil, nași fiind tot Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu. Apoi, în luna septembrie a aceluiași an, vedeta Antena 1 și frumoasa lui soție au devenit părinții unui băiețel superb, Tiago, acum în vârstă de doi ani.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg