Fosta gimnastă Monica Roşu şi logodnicul său se distrează pe coasta Adriaticii FOTO

Actualizat:
1 monica rosu costum de baie 6 jpg jpeg

Vara e în toi şi pentru acest frumos cuplu, care a ales ca destinaţie Croaţia şi Muntenegru.

Fosta gimnastă Monica Roşu are parte de o vacanţă pe măsura spiritului său aventuros. Ea şi iubitul său, Vlad Adrian, care i-a pus deja pe deget inelul de logodnă, au plecat să exploreze coasta Mării Adriatice, vestită pentru obiectivele sale turistice impresionante şi plajele sale uimitoare.

4 monica rosu costum de baie 3 jpg jpeg

Pe un traseu făcut cu maşina, ieşind din ţară prin Clisura Dunării, pe la Cazanele Mari, traversând Serbia spre Budva şi ajungând în Croaţia, în frumosul Dubrovnik, fosta gimnastă şi logodnicul său au avut parte de un drum cu peisaje spectaculoase.

11 monica rosu costum de baie croatia 2 jpg jpeg

Cu popasuri în cele mai pitoreşti locuri, cuplul s-a bucurat atât de relaxare, în orele petrecute la plajă, cât şi de adrenalină, când s-au plimbat cu sky-jetul sau cu barca cu motor. Iar din instantaneele postate de Monica Roşu pe contul de Instagram, vedem cât de bine se potrivesc cei doi.

6 monica rosu costum de baie 4 jpg jpeg

Iată albumul lor de vacanţă din Croaţia şi Muntenegru. (vezi galeria foto)

9 monica rosu costum de baie 7 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg