FOTO&VIDEO CRBL, despre viaţa în Spania: „Românul e supravieţuitor. Spaniolul e foarte leneş şi înapoiat"

Actualizat:
1 crbl viata in spania sotia elena fiica alessia 1 jpg jpeg

Invitat în emisiunea  „Vorbeşte Lumea”, artistul a cântat şi a povestit despre viaţa sa din Spania, cu plusurile şi minusurile aferente. 

Revenit în ţară doar pentru o săptămână, CRBL a acceptat invitaţia celor de la ProTV de-a vorbi despre noua sa viaţă în Spania, un loc pe care-l numeşte deja "acasă". "Acasă, acum, este acolo, acasă e unde e familia". Adică în Marbella, acolo unde s-a mutat după 6 ani de peregrinări prin zona Valencia, cu preponderenţă în Benicàssim. "Am descoperit o altă lume, o altă Spanie. (...) Merită încercat, merită testat să vezi dacă îţi place stilul ăsta de viaţă, modul de viaţă."

Întrebat de Adela Popescu ce i s-a părut a fi cel mai greu în aventura mutării acolo cu soţia sa, Elena, şi cu fiica lor, Alesia (11), CRBL a spus că "Greu ne-a fost să-i înţelegem, încă mi-e foarte greu să-i înţeleg pe spanioli. Vorbesc în general. Spaniolul e foarte leneş şi foarte, foarte înapoiat. Asta îmi şi lipseşte din România, viteza cu care românul se adaptează şi rezolvă orice situaţie. Românul e supravieţuitor. Spaniolul... mañana."

5 crbl viata in spania sotia elena fiica alessia 4 jpg jpeg

Cu ce se ocupă CRBL în Spania? "Scriu, fac muzică în continuare, dar nu toată muzica trebuie să ajungă la televizor sau la radio, este muzica mea pe care o fac şi este online. Separat de treaba asta, sunt de mult implicat în tot ceea ce ţine de tehnologia asta nouă. De foarte mult timp sunt în zona asta. O să aduc un proiect aici, în România, de care o să auziţi. Mă interesează pentru că ştiu că BLOCKCHAIN o să fie o formă nouă de internet, ăla e viitorul şi, cu cât ştii mai multe despre el, cu atât te poţi adapta mai uşor. Nu vorbim despre Bitcoin, monede, ăla e doar un trade, e vorba despre noroc şi un pic de ştiinţă. Nu aia mă interesează, ci platforma.”

4 crbl viata in spania sotia elena fiica alessia 3 jpg jpeg

Alesia are aproape 11 ani şi s-a adaptat repede: „Alessia merge la şcoala British, e în sistemul ăsta de la 5 ani. Pe primul loc este mereu şcoala Alessiei. Ea s-a adaptat foarte uşor, este deja celebră la ea în şcoală. A fost desemnată să iasă în faţa tuturor colegilor din şcoală şi să vorbească în engleză. Şi spaniola o vorbeşte mai bine ca mine."

Uite ce a mia spus CRBL la "Vorbeşte Lumea":

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg