Frumusețe fără bisturiu. Aceste femei celebre au lăsat vârsta să se așeze pe chipul lor

Aceste femei celebre au lăsat timpul să-și facă treaba și vârsta să se așeze natural pe chipul lor, fără să intervină împotriva semnelor timpului. Nici n-au de ce, căci doamnele din imagine sunt absolut superbe!

Susan Sarandon

Susan Sarandon 1 jpg

Vedeta de 77 de ani este un model pentru femeile în vârstă de la Hollywood: nimeni n-ar asocia această față cu acel număr de ani. Susan crede că, pe măsură ce îmbătrânești, mai puțin înseamnă mai mult în ceea ce privește produsele de machiaj, cum ar fi fardul de pleoape colorat, a big no-no. Cât despre chirurgia plastică sau Botox, actrița nu le-a luat în considerare: are nevoie ca fața ei să se miște.

Julia Roberts

Julia Roberts  foto   Shutterstock jpg

Am spus-o și-o repetăm: zâmbetul este cel mai frumos machiaj al unei femei, iar Julia este cel mai bun exemplu. La cei 56 de ani ai săi, actrița întoarce capete cu succesul cu care-o făcea în prima tinerețe și asta și datorită genelor sale extraordinare. Actrița se numără printre femeile care-și acceptă vârsta cu mândrie și nu simte nevoia să viziteze cabinetele esteticienilor. „Vreau ca lumea să știe când sunt supărată, când sunt fericită și când sunt derutată. Fața ta spune o poveste."

Robin Wright

Robin Wright profimedia 0815726347 jpg

Are 57 de ani și încă arată răvășitor de frumoasă. Fosta soție a lui Sean Penn spune că acceptarea îmbătrânirii este cheia aspectului ei tineresc. Asta și câțiva „stropi de Botox“ o ajută să arate și să se simtă tânără. Ca toată lumea, și Robin are propriile lupte cu trecerea anilor, dar încearcă să le rezolve cu o mentalitate pozitivă. „Nu suport petele maro pe care le-am căpătat de la vârstă. Dar ghici ce? Trebuie să le primesc și pe ele.“

Kim Cattrall

Kim Cattrall GettyImages 1771538021 jpg

La cei 67 de ani ai săi, actrița arată chiar mai bine decât în anii trecuți, când a încercat ceva din ceea ce-i poate oferi industria estetică. Acum, însă, pe fața ei se citește mai mult naturalul, decât artificialul, iar vedeta din Totul despre Sex încă aduce cu focoasa Samantha. Și deși Kim nu s-a declarat împotriva procedurilor de orice fel, aceasta a ținut să precizeze că este important să arăți ca tine. La orice vârstă...

Winona Ryder

Winona Ryder GettyImages 1390691855 jpg

News alert! Actrița cu chip de copil are... 52 de ani! Și nu numai că nu-i arată, dar îi și primește cu brațele deschise. De ce? Pentru că i s-au oferit roluri mai bune pe măsură ce a îmbătrânit: „Știu că actrițele au o perioadă dificilă din cauza vârstei lor. Știu că există. Tu erai iubita, iar acum ești mama. Dar nu îl văd ca pe un lucru rău – poate fi la fel de interesant, dacă nu mai mult, decât rolul principal“, spune ea.

Kate Winslet

Kate Winslet GettyImages 1493588851 jpg

A trecut ceva timp de când actrița britanică scufunda Titanicul alături de Leonardo DiCaprio. În vârstă de 48 de ani, o regăsim la fel de elegantă și de atrăgătoare, chiar și cu acele riduri în plus. Iar Kate este de părere că viața este și mai bună, pe măsură ce îmbătrânești:„Îmbătrânirea este, până acum, cu adevărat distractivă și aduce cu ea atât de multe schimbări. Te simți mai încrezător în tine.“

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg