Fuego: ‘’Am muncit cu sânge, am rate, plătesc impozite’’

Actualizat:
1 3a jpg jpeg

A reuşit să simtă succesul, dar drumul până aici nu a fost unul uşor, ci presărat cu numeroase sacrificii. A stat cu chirie, s-a culcat de multe ori cu stomacul gol, dar într-o zi norii s-au risipit. Fuego a dat amănunte mai puţin ştiute din viaţa lui.

“Muncesc şi-am muncit cu “sânge” ca să ajung unde sunt acum. Am rate, plătesc taxe şi impozite, am un nume de clădit şi o profesie de continuat, căci eu sunt unul dintre artiştii independenţi din România, asta însemnând că alături de o mică echipă, îmi produc singur toată activitatea, pe propriile forţe, nefiind sprijinit de cineva anume. Am întotdeauna o stare de grijă şi-un consum emoţional de neimaginat. Nu vreau să sune ca şi cum m-aş plânge, dimpotrivă. Vreau să fie un fel de confesiune din spatele cortinei, pe care unii nu o văd sau preferă să o respingă, pentru că nu dă bine.

Cu seriozitate am reuşit să mă menţin, să fac performanţă şi să uit de greu, de faptul că uneori mi-e rău, mă doare capul sau oasele, sunt dezamăgit, vreau o duminică liberă sau să stau pur şi simplu pe iarbă fără să-mi pese de proiecte. Fireşte că am ales să fac asta, dar povestea cu artistul cere implicaţii majore, iar strălucirea din faţă este deseori, în spate, încărcată cu multe variabile’’, a scris artistul pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp