Gestul pe care Maria Ciobanu îl face în amintirea lui Ion Dolănescu

Actualizat:
4 maria8 jpg jpeg

S-au iubit, s-au despărţit , apoi s-au duşmănit ani la rând. Maria Ciobanu încearcă astăzi să treacă peste lucrurile urâte din relaţia cu Ion Dolănescu. De câte ori are ocaziazi, artista merge la mormântul fostului soţ şi îi respectă amintirea.

”Vara, când vine din America, mama merge la mormântul tatălui meu, Ion Dolănescu. Aprinde lumânări, se roagă, plânge. Se fereşte de cele mai multe ori să o facă în prezenţa mea. Maria Ciobanu  nu e genul de persoană căreia să-i placă să facă anumite lucruri sub lumina reflectoarelor.

Nu o veţi vedea niciodată pe mama că vorbeşte cu presa şi că le dă întâlnire la Cimitirul Bellu, ca să vadă lumea cum aprinde ea lumânări pentru tata. E scris şi în Biblie, versetul acela care spune clar că atunci când te rogi, fă-o în ascuns, fără să te vadă ceilalţi! Asta face şi mama!”, a spus Ionuţ Dolănescu pentru Impact.

Maria Ciobanu s-a reîntors în America de curând.“Mama nu a plecat chiar cu inima uşoară, înapoi, în Statele Unite.

Mai ales că s-a simţit foarte bine în ţară, în cele două luni cât a stat. La vârsta ei, 84 de ani, nu e chiar simplu să zbori cu avionul 14 ore. Am avut o surpriză pentru ea, pe 8 septembrie, la mare, de Sf. Mărie Mică. Am sărbătorit-o împreună cu un grup restrâns de prieteni, unii veniţi speciali chiar din America şi am şi cântat câteva melodii. Nu că e mama, dar se ţine foarte bine.

Are grijă de ea, şi de trup şi de voce, şi s-ar putea să ne mai rezerve surprize plăcute, de genul ăsta. Însă clima de la Los Angeles e mai blândă decât cea de la noi, iarna, iar ea, cu astmul ei bronşic, se împacă mai bine acolo”.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg