Gina Pistol a arătat prima fotografie cu fetiţa sa şi a lui Smiley. Vedeta e în al doilea trimestru de sarcină
Gina Pistol şi Smiley trăiesc cea mai mare bucurie. Curând vor deveni părinţi, vedeta este în al doilea trimestru de sarcină. Cu toate acestea este foarte activă, merge la job, se îngrijeşte de casă. Acum a arătat pentru prima oară minunea din burtică, o ecografie cu fiica lor.
Prezentatoarea de la Antena 1 radiază de fericire de când a aflat că este însărcinată. Va deveni pentru prima oară mamă. Merge periodic la medicul său care îi monitorizează sarcina, face toate investigaţiile necesare şi iată că nu a mai ascuns cum arată micuţa ei şi a lui Smiley. Gina Pistol a publicat o imagine cu ecografia, cu fetiţa ei.
Bucuria e imensă şi nu a mai ţinut-o pentru ea, ci a împărtăşit-o cu fanii ei din mediul online. (Vezi în galeria foto).
Gina Pistol recunoaşte acum că viaţa ei s-a schimbat: “Am început să obosesc, nu mai pot merge aşa de mult ca înainte fără să obosesc, şi asta din cauza sarcinii avansate”, a spus vedeta.
Chiar ea a povestit cum arată o zi din viaţa ei. Joi, 5 noiembrie, s-a trezit la ora 6, a curăţat litiera pisicii, apoi a plecat la filmări, unde a ajuns prima. Aşa că s-a machiat, s-a îmbrăcat, apoi a făcut din nou testul de coronavirus, a cincea oară, după câteva zile. Şi totul a fost filmat de vedeta-prezentatoare, live pe Instagram.
Vedeta prezintă şi cel de-al nouălea sezon de la Chefi la cuţite. Frumoasa prezentatoare nu va mai fi singură, ci îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor. Debutul filmărilor pentru noul sezon a fost plin de surprize pentru Gina Pistol. Pentru a avea grijă de ea, chefii i-au pregătit o cameră specială, amenajată fix pe gustul ei, unde să se poată odihni şi de unde să privească tot ce se întâmplă cu concurenţii. “Chefii au fost deosebit de drăguţi, nu mă aşteptam la o asemenea surpriză şi îmi dau seama că noi chiar am ajuns o familie”, a povestit Gina.
Gina Pistol aşteaptă o fetiţă. Ce nume va purta: “Am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici”
Prezentatoarea de la Antena1 admite că nu s-a putut bucura pe deplin de această minune din viaţa ei, pentru că în urmă cu câţiva ani i se spusese că are puţine şanse să rămână însărcinată pe cale naturală, dar iată că destinul a decis altceva. Gina aşteaptă o fetiţă şi i-ar plăcea ca aceasta să poarte numele Maria.
“Noi acum înseamnă TREI! În urmă unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am ştiut că totul este bine. În sfârşit, a venit momentul să aflaţi de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani şi cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susţinere şi multă emoţie în viaţă noastră şi în acest oracol video pe care îl împărţim cu voi, cu toată recunoştinţă pentru susţinerea şi mesajele pe care le-am primit până acum’’, spune Gina Pistol.
Foto: Facebook, Instagram