Al Pacino are datorii la stat

Actualizat:

Celebrul actor a făcut o avere din filmele în care a jucat, doar că n-a plătit taxele pentru sumele câştigate, iar acum a intrat în vizorul fiscului american. Al Pacino datorează statului american 188.283 de dolari (mai exact 169.143

Celebrul actor a făcut o avere din filmele în care a jucat, doar că n-a plătit taxele pentru sumele câştigate, iar acum a intrat în vizorul fiscului american.

Al Pacino datorează statului american 188.283 de dolari (mai exact 169.143 de dolari din anul 2008 şi 19.140 din 2009), fapt care a atras atenţia fiscului, care a şi laut măsuri. Autorităţile americane i-au trimis actorului înştiinţare că are de plătit suma sus amintită, plus penalizările respective. Purtătorul de cuvânt al starului a şi emis un comunicat de presă cu privire la datoriile actorului, în care a precizat că Pacino n-a intenţionat niciodată să fenteze statul, ci s-a întâmplat să ajungă într-o astfel de situaţie din cauza fostului partener de afaceri al vedetei, Kenneth Starr, care a încercat şi chiar a reuşit să-l „uşureze” pe al de sume importante de bani, care au intrat apoi în proriul buzunar.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg