Alina Puşcaş, în vacanţă, la mare, cu copiii! Trei săptămâni au trecut de când s-a vindecat de coronavirus

Actualizat:
6 alina puscas la mare cu copiii jpg jpeg

Alina Puşcaş a părăsit Bucureştiul pentru câteva zile şi a plecat pe litoralul românesc. Şi ea, ca foarte multe vedete din România, au ales să petreacă vacanţa în România, din cauza coronavirusului nu au mai putut călători în destinaţii exotice. Vedeta se simte bine, la fel şi cei trei copii ai săi. 

Alina Puşcaş surprindea în urmă cu aproximativ o lună de zile, când s-a aflat că a fost testată cu coronavirus, în plus, vedeta de la Antena 1 fusese deja internată în spital. Din propria iniţiativă a mers să îşi facă testul care a ieşit pozitiv. A stat departe de familie, dar aceasta a avut noroc, după cum a şi declarat. A fost asimptomatică, nu a avut dureri, nu a avut simptome: "Pentru mine, cel puţin, nu a fost o catastrofă. Pentru alţii este în continuare o luptă. Dar, până la urmă, fiecare cu norocul lui, cu organismul lui mai mult sau mai puţin puternic. (...)

Eu m-am vindecat în 16 zile, nu în 4 zile. Eu am descoperit că eram infectată pe final de boală, pe 18, iar pe data de 19 m-am internat. Dragilor, îmi pare rău, dar mie chiar mi-a fost foarte bine. Sper să fie aşa pentru toată lumea. Ar fi ideal!", a transmis vedeta în mediul online.

Iată că acum şi-a revenit complet, trei teste a făcut atunci pentru a vedea dacă rezultatul este negativ. Aşa a şi fost, imediat a mers la familie. Este bucuroasă acum de timpul petrecut cu micuţii ei. Şi-a dus copiii la mare, pe litoralul românesc. Vedeta de la Antena 1 a postat în mediul online mai multe poze. Nu vă gândiţi că şi-a ascuns corpul, apare chiar în costumul de baie. Ce bine arată!

I-a fotografiat chiar şi pe copiii ei. Mezina, Iris, petrece cel mai mult timp cu mămica ei. Ba chiar a dormit pe plajă, la pieptul vedetei. Alina Puşcaş a precizat: "A bătut vântul, apa a fost rece, ceva nori...O zi de vară mai puţin ok, dar e mult mai bine oricum decât să fi stat în Bucureşti"

3 alina puscas la mare 2 jpg jpeg

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg