Anna Faris plănuieşte pasul următor în relaţia cu noul iubit

Actualizat:
anna faris spl1624297 001 jpg jpeg

Nici bine nu s-au cunoscut, că Anna şi Michael sunt deja pregătiţi şi convinşi să facă următorul pas în relaţia lor amoroasă! Aparent, cei doi au pornit în cautarea casei perfecte!

Anna Faris şi Michael Barrett vor săs e mute împreună

Nu ştim cum au rămas lucrurile cu casa în care Anna a locuit alături de fostul soţ, dar se pare că actriţa este hotărâtă să găsească o alta pentru a se muta cu noul ei iubit, Michael Barrett.

Potrivit unei surse, cei doi au un buget de 3,5 milioane de dolari şi ar fi interesaţi de case din zona Venice Beach. De altfel, Anna ar fi pus ochii deja pe două case din acea zonă, pe care urmează să le vizioneze mai îndeaproape în perioada următoare. ”Păreau îndrăgostiţi şi relaxaţi unul în compania celuilalt. Anna se uita mereu în ochii lui. Se ţineau de mână tot timp şi zâmbeau”, povesteşte un martor care i-a văzut uitându-se la nişte case din Venice Beach.

Aşa arată zona Venice Beach

Amintim că cei doi n-au confirmat încă relaţia lor, însă în ultimele două luni au fost văzuţi împreună de mai multe ori. În această perioadă, procesul de divorţ dintre Anna şi Chris Pratt e în curs, actorul depunând actele de divorţ pe 1 decembrie.



Recente pe Ok! Magazine

Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png