Ben Affleck s-a mutat cu noua iubită. Ce părere are Jennifer Garner?

Actualizat:
lindsay ben jpeg

Relaţia actorului Ben Affleck cu producătoarea emisiunii SNL, Lindsay Shookus, a ajuns la o nouă etapă: cea a locuitului împreună. Potrivit presei internaţionale, cei doi sunt împreună de trei luni, iar relaţia lor este una pe cât se poate de serioasă.

S-au mutat împreună

Nici bine nu ne-am obişnuit cu ideea că Ben Affleck şi-a refăcut viaţa amoroasă, că aflăm şi că acesta deja şi-a invitat noua iubită să locuiască cu el. Da, se pare că Ben şi Lindsay locuiesc în casa aestuia din Pacific Palisades, locuinţa pe care şi-a ales-o la începutul acestui an, când a părăsit căminul conjugal. ”Petrec foarte mult timp împreună, în Los Angeles. Lindsay stă acasă la Ben”, este ceea ce a declarat o sursă din anturajul celor doi.

Dar ce părere are fosta parteneră de viaţă a lui Ben despre această mişcare grăbită? Ei bine, nu pare să fie afectată! Aceasta a fost surprinsă, ieri, pe când se îndrepta spre biserică alături de cei trei copii ai ei şi era pe cât se poate de zâmbitoare. Pesemne, Jennifer s-a obişnuit cu ideea că relaţia amoroasă cu celebrul actor nu mai poate fi salvată şi-l priveşte pe Ben doar ca pe tatăl copiilor ei.

Jennifer, ieri, la biserică

Revenind la Ben şi Lindsay, aceştia au fost văzuţi împreună, în public, săptămâna trecută, pe când luau masa în oraş. ”Au luat masa la Giorgi Baldi. Au sosit cu o limuzină şi păreau chiar foarte fericiţi. Au luat rapid masa şi apoi s-au întors la reşedinţa lui Ben”, a precizat o sursă pentru DailyMail. Aşadar, ne aşteptăm ca în curând Ben şi Lindsay să se afişeze pe covorul roşu, în calitate de cuplu, confirmând astfel relaţia lor amoroasă.

foto: Splash, arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg