Brad Pitt a dat o petrecere într-un hotel. Ce a sărbătorit?

Actualizat:
brad pitt jpeg

Este în mijlocul bătăliei pentru custodia celor şase copii pe care îi are cu actriţa Angelina Jolie. Tocmai de aceea, Brad simte nevoia să-şi pună ordine în viaţă şi să-nceapă efectiv s-o trăiască, chiar şi fără cea care i-a fost parteneră în ultimii zece ani.

foto: hepta

Brad Pitt a dat o petrecere într-o cameră de hotel.

Cel puţin asta spun apropiaţii starului hollywoodian, care au mărturisit şi că, miercurea trecută, actorul a dat o petrecere privată la Hotelul Casa del Mar din Santa Monica. Se pare că actorul în vârstă de 53 de ani a sărbătorit în stil grandios faptul că viaţa lui începe să se aranjeze şi că ieşirile în public din ultima vreme au fost încununate de succes.

A fost fotografiat la plecare, a doua zi

”Brad a avut parte de o petrecere privată în una dintre camerele hotelului. A petrecut noaptea la hotel, iar dimineaţa a plecat cu mai multe baloane aurii şi albe, căci a spus că vrea să le ducă copiilor lui.”, a declarat un angajat al hotelului, care a dezvăluit că actorul l-a rugat să i le bage în maşină pentru a le duce acasă.

La sfârşitul petrecerii, chipurile, Brad i-a rugat pe angajaţii hotelului să-i transporte la maşină şi sticlele de alcool rămase. ”Au adus şi câteva sticle de vin roşu şi de şampanie Perrier-Jouet şi le-au pus în maşina lui Brad, în dimineaţa în care acesta a părăsit hotelul”, a declarat un martor ocular.

I-a rugat pe angajaţii hotelului să-i ducă baloanele în maşină pentru a le face cadou copiilor lui.

Aşteptăm să aflăm, aşadar, când s-a întâlnit Brad cu cei şase copii şi cât de încântaţi au fost aceştia de surpriza tatălui lor.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg