Britney Spears, acuzată de hărţuire sexuală

Actualizat:

Fostul bodyguard al cântăreţei a intentat un proces împotriva ei. Potrivit acestuia, tânăra i-a făcut avansuri în repetate rânduri, până când bărbatul, sătul, şi-a dat demisia.

Fostul bodyguard al cântăreţei a intentat un proces împotriva ei. Potrivit acestuia, tânăra i-a făcut avansuri în repetate rânduri, până când bărbatul, sătul, şi-a dat demisia.

Acestea nu sunt singurele acuze aduse lui Britney Spears (28). Fernando Flores pretinde că solista îşi abuza în mod frecvent cei doi copii, pe Sean Preston (4) şi pe Jayden James (3). Fost poliţist, se pare că bodyguardul n-a fost în stare să-i ţină piept cântăreţei când aceasta a hotărât să-i ajungă în pat.

„A apărut într-o zi purtând doar un combinezon transparent şi când s-a aplecat să-şi ridice ţigara pe care a scăpat-o în mod intenţionat, am văzut că nu purta lenjerie şi a ţinut să-mi arate asta în mod repetat”, susţine Flores. În aceleaşi declaraţii depuse la tribunalul din Los Angeles, el mai spune şi că Britney obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, de faţă cu el. Cea mai gravă acuzaţie adusă cântăreţei este că aceasta i-a cerut bodyguardului său, în mod repetat, cureaua pentru a-şi altoi cei doi copii. Spears nu a dat, deocamdată, nicio declaraţie în legătură cu acest proces.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg