Ce actriţă celebră este gravidă cu gemeni?

Actualizat:
zoe saldana de cropuit jpeg

Una dintre cele mai ambiţioase actriţe, care se laudă cu roluri în “Avatar” ori “Star Trek”, ne-a uimit cu evenimentele importante din viaţa ei, unul după altul. Nu doar că e însărcinată pentru prima oară,

Una dintre cele mai ambiţioase actriţe, care se laudă cu roluri în “Avatar” ori “Star Trek”, ne-a uimit cu evenimentele importante din viaţa ei, unul după altul. Nu doar că e însărcinată pentru prima oară, dar Zoë Saldana se pare că va avea gemeni!

image

Ea şi italianul Marco Perego, soţul ei, sunt “în culmea fericirii” de când au aflat, susţin chiar mai multe surse ale publicaţiei E! News. Sarcina pare să fie în luna a treia, din ce vedem în fotografiile recente ale actriţei de 36 de ani. Nu este prima oară când Zoe ne surprinde. Mai întâi, anul trecut, s-a căsătorit în completă discreţie, la doar câteva luni de relaţie, ca acum câteva săptămâni să vedem că este însărcinată cu primul lor copil. Şi pentru că nu era de ajuns, tot mai mulţi apropiaţi susţin că e vorba de gemeni. Felicitări cuplului!

image

Actriţa promovează în prezent filmul “Guardians of the Galaxy”.

FOTO GETTY



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg