Ce pretenţii au starurile ”în dormitor”?

Actualizat:
rihanna jpeg

În timp ce unele celebrităţi refuză din start să vorbească despre viaţa lor sexuală, altele oferă detalii dintre cele mai picante. Haideţi să aflăm şi noi care sunt ”pretenţiile” starurilor ”în dormitor”!

Rihanna

Rihannei îi place ca-n timpul sexului să mai primească câte o palmă la fund. ” Îmi place să fiu pălmuită. Să fii legată e chiar distractiv. (...) Îmi place să fiu supusă în pat. În felul acesta poţi juca rolul doamnei, care are de-a face cu un ”macho”, a declarat Rihanna fără perdea.

Sting

 Sting îşi roagă soţia să îmbrace tot soiul de costume. ”Îmi place să arat bine. Şi-mi mai place ca ea să fie îmbrăcată. De fapt, s-o îmbrac eu”.

Nicki Minaj

Nicki Minaj ştie exact ce vrea în dormitor. Artista pretinde ca ea să aibă orgasm înaintea bărbatului cu care face sex. ”Cer să ajung la orgasm mai întâi. Orice femeie ar trebui să ceara asta.”, a declarat Nicki.

Jane Fonda

Jane Fonda a fost într-atât de deschisă încât a recunoscut că fostului ei soţ îi plăcea să fie în pat cu mai multe femei deodată. ”Cerea să îi aduc şi alte femei în patul nostru. Pare şocant că am făcut asta, însă atunci m-am convins singură că totul e în regulă şi că asta vreau, deşi în interior asta mă ucidea”.

Lamar Odom

Lamar Odom, fostul soţ al lui Khloe Kardashian, a recunoscut că n-ar accepta nici în ruptul capului să aibă relaţii sexuale cu o femeie care nu e complet epilată inghinal. ”Trebuie să fie perfect curat acolo. Este dezgustător dacă-l laşi să crească (părul pubian).

Kylie Jenner şi Tyga

Tyga este extrem de exigent în privinţa regulilor pe care Kylie Jenner, iubita sa, trebuie să le respecte în pat. Mai înainte de toate, ea trebuie să fie machiată. Dacă nu e machiată, nu face sex cu ea.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg