Ce se-ntâmplă cu el? Superbul erou din Dinastia Tudorilor a ajuns într-o situaţie dramatică

Actualizat:

Este cu atât mai trist cu cât vorbim de unul dintre cei mai talentaţi actori din noul val, irlandezul Jonathan Rhys Meyers, în vârstă de 37 de ani, motivul pentru care multe dintre noi urmăreau mult apreciatul serial The Tudors. A urmat o perioadă în care Meyers

Este cu atât mai trist cu cât vorbim de unul dintre cei mai talentaţi actori din noul val, irlandezul Jonathan Rhys Meyers, în vârstă de 37 de ani, motivul pentru care multe dintre noi urmăreau mult apreciatul serial The Tudors.

A urmat o perioadă în care Meyers a dispărut din atenţia publicului pentru a apărea în aceste fotografii şocante, în care actorul se plimbă îmbrăcat ca un boschetar, pe străzile londoneze, în timp ce bea votcă dintr-o sticlă abia cumpărată. În mijlocul străzii.

Mai mult, hainele lui sunt murdare şi ponosite, iar actorul pare că a uitat chiar şi să se încheie la pantaloni. Jonathan a fost fotografiat ieşind cu băutura dintr-un magazin din Londra şi părând foarte dezorientat, semn că era deja beat.

Problema irlandezului cu băutura nu este, din păcate, una nouă, primele zvonuri legate de alcoolismul actorului apărând în 2002, atunci când s-a lansat cu rolul din Bend it Like Beckham.

În ultimii ani, Jonathan a avut şase încercări nereuşite de a se reabilita, internându-se fără succes în centre de dezintoxicare. Cu toate acestea, într-un interviu acordat în anul 2007, la puţin timp după ce a murit mama lui, actorul insistă că problema lui cu băutura a fost exagerată de presă. Dar imaginile nu mint…

Congratulations Sweetheart on your award at the #IrishPostAwards. So lovely to share this wonderful evening w you. xo pic.twitter.com/B5uzqEdmxc — Mara Lane (@MaraLane) October 24, 2014

Congratulations Sweetheart on your award at the #IrishPostAwards. So lovely to share this wonderful evening w you. xo pic.twitter.com/B5uzqEdmxc

— Mara Lane (@MaraLane) October 24, 2014

Cum de a ajuns actorul în asemenea hal este cu atât mai greu de înţeles cu cât irlandezul este fericit pe plan personal, logodindu-se în decembrie cu iubita lui, Mara Lane (foto sus). Nici profesional n-o duce prea rău, jucând în serialul TV Dracula şi având patru alte filme în producţie. Printscreen şi foto: Twitter

What happened to heartthrob Jonathan Rhys Meyers? Awful pictures show him downing vodka! http://t.co/aJBGF4uj9g pic.twitter.com/UZWklyxTlP — Daily Star (@Daily_Star) May 17, 2015

What happened to heartthrob Jonathan Rhys Meyers? Awful pictures show him downing vodka! http://t.co/aJBGF4uj9g pic.twitter.com/UZWklyxTlP

— Daily Star (@Daily_Star) May 17, 2015



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg