Ce spune victima agresorului sexual Stephen Collins?

Actualizat:

Imaginea actorului cunoscut din serialul "Al şaptelea cer", în rolul preotului Eric Camden, s-a prăbuşit în octombrie, când au ieşit la o iveală nişte înregistrări care îi dezvăluie înclinaţiile de pedofil. Iată ce spune acum una dintre victimele sale

Imaginea actorului cunoscut din serialul "Al şaptelea cer", în rolul preotului Eric Camden, s-a prăbuşit în octombrie, când au ieşit la o iveală nişte înregistrări care îi dezvăluie înclinaţiile de pedofil. Iată ce spune acum una dintre victimele sale

Stephen Collins şi-a arătat adevărata faţă de monstru fără voia lui, atunci când s-au scurs în presă o serie de înregistrări din 2012, din timpul şedinţelor de terapie conjugală la care mergea cu soţia Faye Grant – înregistrări în cursul cărora Stephen recunoaşte că a avut un comportament sexual nepotrivit cu cel puţin trei minore în timpul anilor ’70. Collins a mărturisit atunci că s-a dezbrăcat în faţa unei fetiţe de 11 ani, încercând s-o convingă să-i atingă membrul erect.

Fetiţa de atunci este azi o doamnă respectabilă, la 50 şi ceva de ani, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. TMZ a aflat, însă, de la apropiaţii ei ce s-a întâmplat de la izbucnirea scandalului. "Collins minimalizează totul. N-a fost doar o atingere spontană nepotrivită. Acea agresiune l-a făcut să ejaculeze. Iar faptul că el spune acum că n-a vrut să-şi ceară scuze public pentru a nu mai redeschide răni vechi n-are niciun sens", a spus femeia unui apropiat. Ea a depus o declaraţie la poliţia din New York, declanşând astfel o investigaţie, care nu prea are, însă, şanse să ducă la pedepsirea lui Stephen, dat fiind timpul scurs de atunci.

"De ce nu donează o parte din venitul lui unei organizaţii în beneficiul copiilor abuzaţi, dacă e chinuit de remuşcări? Şi ar trebui ca măcar să-şi ceară iertare în faţa victimelor", a mai spus femeia care nu crede că Stephen a abuzat doar trei fetiţe, aşa cum reiese din acele înregistrări. Ea e convinsă că sunt mai multe persoane afectate. Culmea este că înregistrările care l-au dat în vileag au fost făcute în secret chiar de soţia lui Collins şi păstrate ca armă pentru procedura de divorţ aflată acum în derulare.

Foto: WENN



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg