Cele mai bune piese compuse de Marius Moga

Actualizat:
Cele mai bune piese compuse de Marius Moga jpeg

Marius Moga se numără printre cei mai talentaţi artişti din România şi nu degeaba este supranumit micul "Mozart". Vedeta a compus pentru foarte mulţi cântăreţi de succes de la noi, dar şi de peste hotare, iar multe dintre piesele lui Moga au ajuns hituri. Iată cele mai bune piese compuse de Marius Moga:

Marius Moga

Printre cele mai bune piese compuse de Marius Moga se numără şi “The man who never lied” pentru Maroon 5. Această piesă, la care Moga a lucrat împreună cu Bryan West şi Adam Levine, a fost inclusă pe albumul celor de la Maroon5, “OverExposed”.

The man who never lied – una dintre cele mai bune piese compuse de Marius Moga

Marius Moga a povestit ce a însemnat pentru el această experienţă. „Prima dată am fost în studio, am compus piesa cu Bryan West, apoi ne-au anunţat că le place şi o pun pe hold. Apoi, m-am întâlnit cu Adam Levine pe platourile de la “Vocea Americii” şi mi-a zis că a înregistrat-o”, îşi aminteşte Moga.

Artistul nu era însă sigur că această piesă va intra pe albumul celor de la Maroon 5 pentru că aceştia înregistraseră mai multe piese decât este necesar unui album. După vreo două luni, Moga a aflat că intră pe album. „Am fost apoi la petrecerea de lansare, m-am întâlnit din nou cu Adam, cu chitaristul, dar şi cu ceilalţi băieţi din trupă. Mi s-a părut o confirmare a faptului că nu am stat degeaba,  iar colaborarea asta a fost ca o recompensă”, conchide Moga.

Marius Moga a şi fost nominalizat la premiile Grammy din 2013, pentru colaborarea sa la albumul "Overexposed" al trupei Maroon 5, la categoria "Best pop vocal album".

Cele mai bune melodii compuse de Marius Moga: "I believe in this life" şi Pansament

După ce a compus piesa pentru celebra trupa Maroon 5, Moga a luat parte şi la compunerea primului single al câştigătorului de la Vocea Americii, Jermaine Paul. "I believe in this life" este single-ul la care a participat compozitorul român alături de Jason Nevins Şi Greg Holden în New York.

Marius Moga la Vocea Romaniei

Marius Moga a realizat şi piesa "7 Seconds", de pe coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume, care îl are în rolul principal pe Wesley Snipes.

Buppy Lennox Brown, prietenul şi, de opt ani, dublura lui Wesley Snipes, a aflat de Moga de la Gabriel, vecinul său din L.A., cetăţean francez de origine română. Brown făcuse deja o piesă, nu i-a plăcut cum sună şi, cum se afla la filmări, s-a gândit să o refacă. Era neîncrezător, ştia doar că în Romania sunt fete frumoase. Piesa <7 Seconds> a fost înregistrată de Buppy Brown featuring Simplu&Moga.

Micul Mozart a compus piese şi pentru Paula Seling. Single-ul Printre cele mai bune piese compuse de Marius Moga se numără şi "Pansament". Piesa ne aduce aminte că, uneori, dragostea ajunge la final, iar poveşti ce păreau să dureze o viaţă se destramă în câteva clipe, iar suferinţa ia locul bucuriei de a fi împreună cu jumătatea ta.

"Piesa este directă, clară, de dragoste, am reţinut-o din prima clipă când mi-a fost prezentată, e o poveste de iubire între oameni care-şi doresc mult să rămână împreună, chiar dacă viaţa în doi îi supune unor teste. În câteva cuvinte: dependenţă, iubire, dorinţă, suferinţă, pansament pentru suflet", spune Paula Seling despre această piesă.



Recente pe Ok! Magazine

Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg