Charlie Sheen riscă puşcăria!

Actualizat:
Charlie Sheen back to work after hooker incident   Part 2 jpeg

Problemele nu încetează să apară în cazul celebrului actor. Momentan, actorul, care recent a recunsocut că este infectat cu HIV, se află sub investigaţia departamentului de poliţie din Los Angeles, fiind acuzat că şi-a ameninţat cu moartea fosta iubită. Desigur, asta nu este singura acuzaţie care i se aduce actorului.

Să vedem cât va avea de ispăşit după terminarea investigaţiei

Un ofiţer din cadrul LAPD a confirmat pentru Us Weekly faptul că din 31 martie Charlie Sheen este investigat ca suspect într-un dosar clasat. Din păcate, cum e vorba de o investigaţie în curs, ofiţerul respectiv nu a mai putut declara nimic în legătură cu acest caz.

Ştim, însă, că actorul riscă cel puţin 6 luni de închisoare pe motiv de expunere voită a unei persoane la o boală contagioasă, şi alţi câţiva ani pentru ameninţarea cu moartea.

Femeia care îi aduce aceste acuzaţii este Brett Rossi, o fostă starletă porno cu care Charlie Sheen a avut o relaţie. Cei doi au fost, la un moment dat, logodiţi, iar Brett a fost chiar însărcinată cu, spune ea, celebrul actor, care, ulterior, ar fi pus-o să facă avort.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg