Cine se mândreşte că a pozat nud vs. cine regretă că a renunţat la haine

Actualizat:
asta jpeg

Timide sau îndrăzneţe? Există staruri hollywoodiene care au fost nevoite să apară în filme în costumul Evei şi au ajuns să regrete că au acceptat asemenea compromis, însă, la fel de bine, există şi vedete care adoră să flirteze în faţa camerei şi chiar să renunţe la pudoare şi haine.  

Mary-Louise Parker – Regretă

image

Serialul Weeds a avut-o drept protagonistă pe Mary-Louise Parker şi s-a bucurat de mare succes la public, fiind difuzat timp de 8 sezoane. Toate bune şi frumoase, numai că actriţa îşi aduce aminte de un episod anume, din cel de-al patrulea sezon, în care a trebuit să apară goală-goluţă în faţa camerei. “Eu am considerat că asemenea secvenţă nu e neapărat necesară şi m-am tot contrazis cu regizorul în privinţa ei. Ei bine, el a câştigat, iar eu sunt furioasă până-n ziua de azi. Eram sigură că o să ajung să apar goală pe internet! Mi-aş fi dorit să nu fi făcut asta”, spune Parker cu regret.

Julianne Moore – I-a plăcut

image

Frumoasa roşcată nu-şi face probleme inutile. Ea a ales - în cunoştinţă de cauză - această meserie în care a te exprima în fel şi chip este esenţial. Aşadar de ce să se complice atât cu ruşinea de-a se dezgoli în văzul lumii, nu? “Cred că nu e OK să fim atât de fascinaţi de actorii care se expun. Nu ar trebui să fie o aşa mare scofală, pentru că o secvenţă în care apari dezbrăcat e legată totuşi de restul filmului, are semnificaţia ei. Eu am făcut mult filme şi m-am dezbrăcat doar în câteva, însă oamenii nu pot să nu comenteze fix acele secvenţe”, spune Julianne. “Ceea ce mi se pare mie cel mai greu e să mă sărut cu un actor, pentru că gestul este foarte intim. Toată lumea mă întreabă cât de grele sunt secvenţele de sex. Nu faptul că apari gol e greu, ci emoţia”, a explicat actriţa.

Jessica Biel – Regretă

image

După ce a apărut în chip de fată cuminţică în serialul Seventh Heaven, actriţa a considerat că e momentul să-şi dezvăluie şi latura mai sexy. Drept urmare, a pozat nud în paginile revistei Gear. Şi ceea ce părea o idee bună în acel moment s-a transformat într-unul dintre cele mai mari regrete ale sale.  “Acea şedinţă foto a fost o greşeală de-ale mele. Am făcut echipă cu nişte oameni care nu au avut în minte binele meu, ci numai cum pot ei profita de întregul proiect”, a declarat vedeta. Însă tot răul spre bine! Jessica a demonstrat lumii întregi că are o imagine cât se poate de atrăgătoare, pe care şi-a arătat-o şi în filmul Powder Blue, unde n-a ezitat să arate destul de multă piele...

Cameron Diaz – I-a plăcut

image

Încrezătoare în puterea ei de a cuceri şi, mai ales, în felul în care arată, Cameron nu s-a sfiit niciodată să-şi arate trupul bine lucrat la sală. “Oamenii mi-au văzut posteriorul. Mi-am arătat posteriorul dintr-o parte, din faţă, din orice unghi posibil… Eu nu mă opun secvenţelor în care apar goală atât timp cât sunt integrate frumos în poveste. Fac tot ce trebuie făcut, singura condiţie e să îmi pară că fac ceea ce e bine”, susţine dezinhibata Cameron.

Pamela Anderson – Regretă

image

Asta-i culmea, nu-i aşa? Şi-a făcut un nume de bombă sexy, care nu stă pe gânduri când vine vorba de expus puţină pielicică, spre admiraţia întregii populaţii masculine a planetei. Şi, cu toate astea, diva din Baywatch are câteva regrete majore legate de cariera sa bazată pe atâta goliciune: “Când copiii mei au devenit adolescenţi, le-a fost destul de dificil... Ceilalţi copii făceau mişto de ei din cauza mea. Regret că ceva ce am făcut eu le-a adus lor sufienţă sau i-a făcut să se simtă inconfortabil”, a declarat Anderson.



Recente pe Ok! Magazine

Andra   FOTO FOTO Costin Dragomir, Pro TV (1) jpg
WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg