Courteney Cox, invidioasă pe colegii din „Friends”

Actualizat:

Actriţa a fost foarte dezamăgită că a fost singura vedetă a comediei „Friends” care nu a fost niciodată nominalizată pentru premiile Emmy în timp ce filma pentru acest serial. Courteney Cox a interpretat rolul Monica Geller

Actriţa a fost foarte dezamăgită că a fost singura vedetă a comediei „Friends” care nu a fost niciodată nominalizată pentru premiile Emmy în timp ce filma pentru acest serial.

Courteney Cox a interpretat rolul Monica Geller în comedia de succes Friends, care a fost difuzată din 1994 până în 2004, dar efortul ei de a da viaţă acestui personaj a fost întotdeauna apreciat mai mult de public decât de critici. Serialul a câştigat numeroase premii în decada în care a fost difuzat, iar toţi actorii, în afara lui Courteney, au primit cel puţin o nominalizare la Emmy. Jennifer Aniston şi Lisa Kudrow chiar au câştigat trofeul. „Încrederea în mine a fost foarte afectată. Când toată lumea a fost premiată, în afară de mine, este foarte greu de suportat”, declară actriţa.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg