Ducu Ion a înşelat-o pe Diana Dumitrescu?

Actualizat:

Vestea divorţului dintre Diana Dumitrescu şi Ducu Ion, după 4 ani de căsnicie, i-a luat pe mulţi prin surprindere. Se pare însă că motivul despărţirii celor doi este unul cât se poate de serios. Aşadar, surse din

Vestea divorţului dintre Diana Dumitrescu şi Ducu Ion, după 4 ani de căsnicie, i-a luat pe mulţi prin surprindere. Se pare însă că motivul despărţirii celor doi este unul cât se poate de serios. Aşadar, surse din anturajul celor doi au povestit, pentru zirul Click!, că Ducu şi-ar fi înşelat soţia cu fetele care cântă în trupa LaLa Band.

Pe lângă faptul că actriţa îşi dorea foarte mult un copil, iar acesta nu a apărut, surse din apropierea celor doi spun că ar mai exista un motiv pentru care Diana şi Ducu au decis să divorţeze.

„A avut câteva aventuri cu nişte soliste din trupa LaLa Band, iar cu una dintre ele l-a prins chiar Diana", a povestit ieri, pentru Click!, un apropiat al actriţei. „Diana avea ceva suspiciuni, dar a rămas înmărmurită când l-a prins pe Ducu asupra faptului, acum vreo două luni", a spus aceeaşi sursă.

Citeşte mai multe pe click.ro!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg