Eva Mendes vrea să se mărite cu Ryan Gosling. Când va avea loc nunta?

Actualizat:

O înţelegem pe actriţă, ce femeie înteagă la minte n-ar vrea asta? Şi după patru ani de amor şi-un copil făcut împreună, pe micuţa Esmeralda Amada, ar cam fi cazul ca cei doi actori să ajungă şi la altar. Bine, Ryan are tot timpul

O înţelegem pe actriţă, ce femeie înteagă la minte n-ar vrea asta? Şi după patru ani de amor şi-un copil făcut împreună, pe micuţa Esmeralda Amada, ar cam fi cazul ca cei doi actori să ajungă şi la altar. Bine, Ryan Gosling are tot timpul din lume pentru a se lega la cap, dar pe Eva Mendes anii o cam presează, proaspăta mămică ajungând la vârsta de 40 de ani.

Chiar dacă, în trecut, vedeta a declarat peste tot că mariajul nu i se pare ceva sexy, surse apropiate acesteia susţin că Eva şi-a schimbat hotărârea. Un lucru pe care apropiaţii îl pun pe seama problemelor cu care se confruntă proaspetele mămici. „Eva a trecut printr-o perioadă foarte grea cauzată de depresia post natală. Avea nişte schimbări bruşte de dispoziţie“, a declarat o sursă pentru revista Star.

Şi se pare că actriţa şi-a dat seama că nu mai vrea să-l piardă pe tatăl copilului ei, în mintea ei încolţind ideea atrăgătoare a nunţii. „Şi-a dat seama ce norocoasă este să-l aibă ca partener“.

Aceleaşi surse, citate mai sus, susţin că n-ar trebui să ne mire dacă Eva Mendes şi Ryan Gosling se vor căsători chiar în această vară.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg