Femeile din viaţa lui Mircea Radu

Actualizat:
mircea radu 0 jpeg

Mircea Radu (48 de ani) a fost unul dintre cei mai sexy prezentatori TV. Vedeta a avut, la viaţa lui, numeroase relaţii, multe dintre acestea fiind cu femei celebre. Iată câteva dintre femeile din viaţa lui Mircea Radu:

Alexandra Dinu

Mircea Radu a trăit o intensă poveste de dragoste cu Alexandra Dinu. Însă, în momentul în care frumoasa blondă l-a întâlnit pe celebrul fotbalist Adrian Mutu, ea s-a îndrăgostit lulea de sportiv. A renunţat la Mircea şi l-a ales pe Mutu.

Alexandra Dinu – una dintre femeile din viaţa lui Mircea Radu

O altă blondă frumoasă cu care Mircea Radu a avut o relaţie destul de îndelungată este şi Magdolna Grosu, prezentatoare a emisiunii în limba maghiară de pe TVR 1.

Şi Simona Gherghe, prezentatoare la una dintre emisiunile de pe Antena 1, a fost una dintre femeile din viaţa lui Mircea Radu. Se pare că totul a început în 2002, pe vremea când Simona Gherghe avea o relaţie cu un alt tânăr. Vedeta de la Antena şi fostul prezentator al emisiunii "Din dragoste" şi-au trăit discret dragostea, până în momentul în care acesta s-a îndepărtat de vedetă. Din spusele foştilor colegi, Simona a suferit enorm de pe urma despărţirii.

Mircea Badea s-a iubit nebuneşte şi cu o femeie măritată. Întrebat de jurnalişti cum s-a descurcat în postura de amant în relaţia cu această misterioasă femeie, Mircea nu a negat deloc informaţia: “Niciodată nu m-am pus în postura de amant. Eu am iubit-o pe femeia aia, nu doar m-am culcat cu ea. Şi acum continuu s-o iubesc, dar altfel. E una din persoanele cele mai frumoase sufleteşte din câte am întâlnit”.

Mircea Radu

Mircea Radu susţine că nu a apelat niciodată la serviciile unei prostituate: “Am avut ocazia, când am fost în Amsterdam. De banii ăia am preferat să-mi cumpăr un pulover”.

În 2012, Mircea Radu s-a căsătorit cu Raluca Olaru. O decizie surprinzătoare la acea vreme. El avea 45 de ani, ea 25 şi, în ciuda faptului că părinţii fetei au fost împotriva acestei relaţii, cei doi s-au căsătorit civil.

Raluca Olaru, cea mai importantă femeie din viaţa lui Mircea Radu

Raluca Olaru e din Ştefăneşti, un orăşel din judeţul Botoşani. Frumuşica brunetă, în vârstă de doar 28 de ani, provine dintr-o familie modestă, de intelectuali (tatăl ei a fost directorul şcolii din localitate, iar mama ei a fost profesoară de muzică). Până şi preotul satului, Zamfir Haraga, a ţinut să îl felicite pe Mircea pentru alegerea făcută: “Familia Olaru este foarte credincioasă, vine frecvent la biserică şi se bucură de aprecierea celorlalţi enoriaşi”.

“Raluca este o fată credincioasă, cuminte şi cu mult bun simt. A fost o elevă şi o studentă eminentă, din câte ştiu eu a terminat Facultatea de Medicină cu note foarte mari”, a adăugat preotul.



Recente pe Ok! Magazine

Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg