Fiica lui David Hasselhoff ar putea ajunge la închisoare

Actualizat:

La cei 20 de ani ai săi, Hayley Hasselhoff este acuzată că a condus sub influenţa alcoolului şi ar putea petrece şase luni după gratii, dacă va fi găsită vinovată.

La cei 20 de ani ai săi, Hayley Hasselhoff este acuzată că a condus sub influenţa alcoolului şi ar putea petrece şase luni după gratii, dacă va fi găsită vinovată.

"Hayley o să conteste acuzaţiile", a declarat o sursă pentru RadarOnline. Tânăra, actriţă aspirantă, a fost oprită de poliţie în ianuarie, în Los Angeles, şi arestată pentru că ar fi condus sub influenţa alcoolului.

David Hasselhoff a mărturisit că a existat o perioadă în viaţa sa când a suferit din cauza alcoolismului, lucru care l-a apropiat de fiicele sale, Hayley şi Taylor-Ann. Cele două au făcut publică o filmare, în 2007, în care actorul, beat, încerca să mănânce un cheeseburger. Scopul acestui gest făcut de cele două tinere a fost să îl convingă pe tatăl lor să îşi accepte această problemă şi să o rezolve.

Ulterior, Hasselhoff a declarat că a învăţat din greşelile sale şi că a fost ajutat enorm de copii. "Cel mai bun lucru legat de acest filmuleţ a fost că am decis (să renunţ la băutură) de dragul copiilor mei", a spus actorul.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg