George Clooney şi Amal Alamuddin: ce stipulează contractul prenupţial?

Actualizat:
meet george clooneys new girlfriend png

Nici nu s-a obişnuit lumea cu ideea că marele celibatar al Hollywoodului va redeveni, finalmente, un om însurat, la cei 53 de ani ai săi, după o logodnă fulgerătoare cu Amal Alamuddin, anunţată în aprilie. După 6

Nici nu s-a obişnuit lumea cu ideea că marele celibatar al Hollywoodului va redeveni, finalmente, un om însurat, la cei 53 de ani ai săi, după o logodnă fulgerătoare cu Amal Alamuddin, anunţată în aprilie. După 6 luni de relaţie, starul şi admirabila sa iubită au anunţat că se vor căsători. Însă ce pretenţii are Clooney?

image

Conform tabloidului „Star”, se stipulează că actorul “va adăuga milioane bune la averea lui Amal, în fiecare an cât perechea este căsătorită”, averea lui fiind estimată la 200 de mil. $! Totuşi, să nu uităm că avocata de 36 de ani, activistă şi scriitoare, are deja o carieră bine clădită şi nici cu averea nu stă prost.

image

Sursele apropiate citate de revistă mai spun că: “George a avut prea mulţi preteni care au trecut prin Iad, când s-au despărţit de cineva” şi că “el vrea doar să se asigure că acest lucru nu se întâmplă şi dacă se desparte de Amal”. Prin urmare, are de gând să facă un contract prenupţial. Speculaţiile au fost, însă, infirmate de o altă sursă, apropiată de Clooney.

FOTO Reuters, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg