În sfârşit mamă? Jennifer Aniston ia în calcul adopţia

Actualizat:
Is Jennifer Aniston Destined to Be Alone? 1/1 jpeg

Co-fondatorul unui orfelinat din Mexic a declarat că actriţa şi-a petrecut mult timp printre copii şi că ia acum în calcul adopţia unuia dintre ei.

image

Jennifer Aniston a făcut recent nişte donaţii substanţiale pentru două orfelinate din Mexic, însă n-a putut pleca de acolo fără să rămână înduioşată de copiii pe care i-a întâlnit. Aşadar ia acum în calcul adopţia, cel puţin asta a declarat co-fondatorul orfelinatelor pentru RadarOnline.

“I-a adus o satisfacţie majoră această vizită şi, cine ştie, îi poate aduce chiar mai mult de-atât, un copil al ei”, a declarat sursa.

Jennifer Aniston este căsătorită cu Justin Theroux şi cei doi soţi nu au copii.

Aniston a vizitat în mod regulat orfelinatele Casa Hogar Sion şi Casa Hogar de Los Ninos din Tijuana, Mexic, cărora le-a donat de la echipamente şcolare, jucării, haine, până la obiecte necesare igienei personale.

“La orfelinat, Jen petrece mult timp cu copiii, nemulţumindu-se să semneze doar un cec şi atât. Chiar se gândeşte dacă n-ar fi o idee bună să ia acasă unul sau mai mulţi copii care s-au apropiat mai mult de ea în vizitele pe care le-a făcut la orfelinat”, a continuat acesta.

Se pare că fostul soţ al actriţei, Brad Pitt, a fost primul care a încurajat-o pe Jen să adopte un copil din Mexic, cei doi foşti soţi fiind pe punctul de-a face acest lucru înainte ca el să se implice în relaţia cu Angelina Jolie. Rămâne de văzut dacă o să-i urmeze sau nu sfatul fostului ei partener.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg