Jennifer Lopez şi Drake s-au despărţit!

Actualizat:
drake j lo jpg jpeg

Când toţi credeam că Jennifer Lopez a întâlnit din nou iubirea, însă iată că, de fapt, artista este din nou singură. Mai multe publicaţii străine titrează că artista şi Drake au decis să pună punct relaţiei lor.

S-au despărţit

Ni se părea nouă ciudat faptul că J.Lo a mers la o petrecere la care a participat şi fostul Casper Smart, iar Drake a declarat pe scenă că Riri a rămas ”regina”. Ei bine, acum am aflat şi de ce! Cei doi s-au despărţit după doar două luni de relaţie, cel puţin asta spune o sursă din anturajul lor. ”S-au despărţit, cel puţin pentru moment”, ar fi spus un apropiat de-al lor.

Nu se ştie, însă, ce a dus la separarea lor, în afara faptului că-n prezent Drake se află într-un turneu muzical european, iar artista a rămas în Los Angeles, cocentrându-se pe cariera şi familia sa.

De altfel, zilele trecute, J.Lo a postat un mesaj criptic pe contul ei de Instagram, pe care acum îl interpretăm ca fiind o dovadă a despărţirii lor. ”Timing-ul e totul. Dacă e menit să se întâmple, o să se întâmple, şi din motive bine întemeiate”, este mesajul postat de artistă pe reţelele de socializare.

Prima lor fotografie de cuplu

Amintim că relaţia lor a devenit publică în luna decembrie, când Drake şi J.Lo au fost văzuţi plecând împreună de la o petrecere din West Hollywood, ce a avut loc pe 19 decembrie. Ulterior, cei doi au postat şi o primă imagine în care apăreau într-o ipostază tandră.

foto: arhivă, instagram



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png