Johnny Depp, infidel lui Amber Heard?

Actualizat:
johnny depp GettyImages 533869492 jpeg

Divorţul lor a fost unul care ne-a luat prin surprindere. De când au anunţat că se despart, toată lumea a încercat să găsească o explicaţie pentru neînţelegerile din căsnicia lor, mai ales că tot timpul au dat senzaţia unui cuplu fericit.

O sursă susţine că Johnny i-ar fi fost infidel

Ei bine, acum a apărut o teorie cum că Johnny Depp i-ar fi fost infidel soţiei sale şi de aceea s-au certat atât de aprig aceştia. Nu ştim cât de adevărată este această informaţie, fiind făcută publică de către o sursă citată de E! News, însă dacă ar fi confirmată am înţelege mai uşor ruptura relaţiei. ”A fost cauza unei dispute mari”, a declarat respectiva sursă.

”Johnny şi-a petrecut noaptea în oraş, iar Amber a avut senzaţia că soţul ei a fost cu cineva. L-a întrebat, iar el a explodat, a început să ţipe la ea, să alerge după ea pe scări, iar Amber era cu adevărat speriată”, a mai povestit acea persoană.

Contactat pentru un răspuns, purtătorul de cuvânt al actorului a declarat că nu vrea să facă niciun fel de comentariu pe baza acestui subiect.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg