Justin Bieber a părăsit-o pe fiica lui Lionel Richie?

Actualizat:
colaj relatie justin bieber sofia richie jpeg

Nu-l vedem prea bine pe Justin Bieber dacă aceste zvonuri se dovedesc a fi adevărate. Cel puţin nu acum, când chiar Lionel Richie şi-a dat binecuvântarea ca fiica sa, Sofia, să aibă o relaţie cu artistul.

Sofia a fost văzută, în ultima vreme, cu mai mulţi tineri, însă niciunul dintre ei nu era Justin Bieber.

Acum câteva săptămâni, fotografiile cu Sofia şi Justin în diverse vacanţe nu încetau să apară. Cei doi îşi petreceau mai tot timpul împreună, iar Biebs a intrat într-un conflict chiar cu fanii săi pentru a-i lua apărarea iubitei sale. Dar ce spunem noi aici, Bieber s-a certat până şi cu fosta iubită, Selena Gomez, de dragul Sofiei, cu care, speram noi, să aibă o relaţie mai lungă de o lună.

Ei bine, potrivit ”TMZ”, Justin şi Sofia deja nu mai formează un cuplu, ei nemaifiind văzuţi împreună de pe 29 august, când paparazzi i-au surprins în vacanţă în Mexic. Deci, asta să fi fost tot? Câteva vacanţe şi plimbări cu maşina?

Bieber a fost văzut zilele trecute prin Germania, iar acum se află în Franţa

Ipoteza despărţirii este susţinută şi de fotografiile recente obţinute de paparazzi cu cei doi, aflaţi în locuri total diferite în ultima perioadă. Justin, de exemplu, a fost văzut în ultima săptămână în Germania şi Franţa, iar Sofia petrecând de zor alături de alţi tineri, prin Malibu.

Poveste se complică, însă, Us Weekly susţinând că Justin a lăsat-o moartă cu Sofia şi că încearcă cu disperare să dea de fosta iubită, cântăreaţa Selena Gomez, care se pare că şi-a schimbat numărul de telefon şi şi-a rugat prietenii să nu i-l dea cântăreţului. Aşadar, să mai fie ceva sentimente între cei doi şi de aceea Justin a părăsit-o pe Sofia? Rămâne de văzut!

foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg