Justin Bieber, din nou cu Selena Gomez. Iată cum au fost surprinşi!

Actualizat:
selena justin jpeg

Au fost într-o relaţie amoroasă timp de patru ani şi, chiar dacă s-au despărţit, sentimentele dintre ei nu s-au stins. Drept dovadă întâlnirile tot mai dese din ultima vreme.

Aici, pe vremea când formau un cuplu.

După ce paparazzi l-au surprins pe Bieber la Selena Gomez acasă, iată că cei doi şi-au dat încă o întâlnire. De data aceasta, teritoriul a fost unul neutru, cei doi artişti alegând un restaurant pentru întâlnirea lor matinală.

Ieri, cei doi au luat micul dejun împreună!

În cadrele surprinse de fotografii de ocazie, cei doi apar discutând şi luându-şi micul dejun împreună, ca oricare doi prieteni. Chipurile, întâlnirile din ultima vreme sunt doar dovada faptului că Selena şi Biebs s-au apropiat foarte mult după ce acesta din urmă a aflat de transplantul de rinichi la care a fost supusă artista. Ba mai mult, apropiaţii spun că actualul iubit al Selenei, cântăreţul The Weeknd, e la curent cu întâlnirile lor şi că nu are nimic de reproşat, fiind foarte sigur pe sentimentele Selenei vizavi de el.

Culmea e că-n aceeaşi zi, numai că la lăsarea serii, Biebs s-a întors la reşedinţa artistei. Despre asta ce-o spune The Weeknd?



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg