Mădălina Ghenea este însărcinată? Iată ce-o dă de gol!

Actualizat:
madalina ghenea insarcinata jpeg

Lucrurile încep să se aranjeze în viaţa Mădălinei Ghenea! Trăieşte de câteva luni o frumoasă poveste de dragoste cu Matei Stratan, fiul milionarului Dan Stratan, iar acum se zvoneşte că se pregăteşte să devină mamă.

S-au cunoscut în Bucureşti, prin nişte prieteni comuni şi de atunci sunt de nedespărţiţi. Călătoresc peste tot în lume şi par a fi îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul. De altfel, în urmă cu o lună, s-a vehiculat în presă că cei doi şi-au unit destinele în timpul unei călătorii în Maldives.

”Dovezile” uniunii lor

Pe atunci, Mădălina a postat pe reţelele de socializare câteva fotografii în care apare îmbrăcând o rochie ca de mireasă, dar şi o imagine cu un plic care era destinat ”Domnului şi Doamnei Stratan”. Indicii pe care toţi le-am interpretat ca fiind o dovadă a uniunii lor.

Însă, mai nou, există indicii cum că ar fi vorba de o sarcină în cazul frumoasei românce. Spunem asta pentru că-n mai toate fotografiile, actriţa apare acoperindu-şi burta, ca şi cum ar avea ceva de ascuns. În plus, multe dintre imaginile postate în mediul virtual sunt vechi, ca şi când s-ar feri să posteze cadre recente. Aşadar, să fie Mădălina însărcinată?

În toate fotografiile, Mădălina îşi ascunde abdomenul

Ei bine, nu ştim acest lucru, şi nu credem că actriţa s-ar grăbi să confirme aceste zvonuri, nici dacă ar fi adevărate, căci de când l-a cunoscut pe Matei s-a retras din lumina reflectoarelor. Ştim, însă, că Mădălina a adoptat la distanţă un băieţel pe nume Nor, pe care l-a întâlnit în Haiti în urmă cu mai mulţi ani. Acum, românca îi poartă de grijă şi speră să-i ofere un viitor mai bun.

„În Haiti l-am întâlnit pe acest copilaş, Nor, care mi-a făcut viaţa mai frumoasă. Avea nevoie de o operaţie urgentă şi l-am ajutat. De atunci e copilaşul meu. Şi am grijă de el. L-am adoptat la distanţă. Aş vrea să am 10 copii – şi ai mei, şi adoptaţi”, declara actriţa.

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png