Matt Damon i-a dezamăgit pe iubitorii de animale

Actualizat:
The 30th Annual American Cinematheque Awards Gala in LA jpeg

După ce s-a lăudat în faţa întregii lumi că va salva sute de câini fără stăpân de la moarte, actorul n-a mai ridicat un deget, iar patrupezii au avut, din păcate, de un sfârşit tragic.

image

Matt, împreună cu alte celebrităţi precum Joaquin Phoenix şi Minnie Driver, s-au implicat într-o acţiune caritabilă, care avea drept scop salvarea de la moarte a câtorva sute de câini, care urmau să ajungă la târgul de carne din China. Spre dezamăgirea tuturor iubitorilor de animale, actorul nu şi-a onorat promisiunea, pentru că animalele n-au ajuns într-adevăr la târg, însă au avut tot un sfârşit tragic.

Ce s-a întâmplat?

În urma investigaţiei realizate de Daily Mail, am aflat că 300 de câini au fost trimişi la adăpostul Nanning din China, iar alţi 700 au ajuns la un sanctuarul Buddhist. Intenţia a fost bună, câinilor urma să li se găsească stăpâni, însă nu s-a întâmplat aşa ceva. Mulţi dintre ei erau bolnavi sau s-au îmbolnăvit între timp şi, mai grav de atât, sanctuarul religios a ajuns, de fapt, la concluzia că animalele nu merită efortul lor susţinut de-a le oferi acestora tratamentul necesar.

Drept urmare, două treimi din câini au fost lăsaţi să moară în cuştile lor, la temperaturi ridicate, la care erau expuşi în plină după-amiază. “Dacă ar fi fost lăsaţi în abatoarele chinezeşti, unde ar fi fost loviţi în cap şi omorâţi, ar fi fost mai bine pentru câini, decât să cunoască o moarte lentă şi dureroasă, cum s-a întâmplat de fapt”, a declarat un voluntar.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg