Mischa Barton, după o noapte de beţie? Cum arată acum actriţa din ”The O.C.”

Actualizat:
mischa barton jpeg

În 2003 era actriţa preferată a adolescenţilor, graţie rolul din serialul ”The O.C”. Câţiva ani mai târziu, actriţa căzuse în patima alcoolului şi a drogurilor şi era internată într-o clinică de dezintoxicare, pentru a nu ajunge să-şi facă rău.

Aşa a fost surprinsă actriţa, duminica trecută

Ei bine, în ultimii ani a fost o prezenţă destul de discretă în ziarele de scandal şi-am fi crezut că starul a revenit pe calea cea bună. Din păcate, cele mai recente cadre surprinse de paparazzi cu Mischa ne îngrijorează din nou, chipul şi comportamentul acesteia trădând vechiurile obiceiuri.

Mischa a fost zărită, duminică, prin Los Angeles, în mijlocul nopţii, bând de zor energizante. Însă, ceea ce ne-a atras atenţia a fost look-ul neglijent al actriţei şi chipul extrem de obosit al actriţei.

Fotografia postată de Mischa, pe contul ei de Instagram, în seara respectivă

Desigur, bănuiala că ar fi consumat alcool este una neconfirmată, însă nu putem să nu ne arătăm îngrijoraţi de faptul că actriţa de 30 de ani arată destul de rău, iar stilul ei de viaţa nu pare să fi intrat pe făgaşul cel bun.

Apariţia de zilele trecute, de la New York Fashion Week

Totuşi, zilele trecute, a avut o apariţie frumoasă, în timpul unui show de modă. Actriţa a purtat pe atunci o rochie semitransparentă, prinsă în talie şi o pereche de încălţări decupate în faţă.

Am aflat şi că Mischa este implicată, momentan, în patru proiecte cinematografice. Aceasta urmează să apară în filmul ”The Joneses Unplugged”, în pelicula horror ”The Malevolent”, în drama ”Father” şi-n ”Monsters at large”.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg