Oprah Winfrey şi-a clădit cariera pe minciuni
Imperiul pe care vedeta TV l-a clădit cu tenacitate de-a lungul anilor stă să se clatine sub presiunea unui scandal din care nu lipsesc drogurile, favorurile sexuale şi casetele video secrete.
Imperiul pe care vedeta TV l-a clădit cu tenacitate de-a lungul anilor stă să se clatine sub presiunea unui scandal din care nu lipsesc drogurile, favorurile sexuale şi casetele video secrete.
Până de curând, credeam că am aflat totuldespre cei 32 de ani în care ea însăşi a săpat adânc cu excavatorul destăinuirilor în tinereţea dureroasă, săracă şi plină de abuzuri. Probabil că nu i-a fost uşor, dar „terapia” aceasta s-a dovedit a fi mai mult decât profitabilă. E destul să ne gândim că în 2009 a adăugat 315 milioane de dolari la cele 2,7 miliarde pe care le avea deja în cont şi că revista „Forbes” i-a redat anul acesta distincţia de cea mai influentă vedetă. În mod firesc, am fi îndreptăţiţi să o privim pe Oprah drept femeia de culoare care a reuşit, prin muncă şi perseverenţă, să devină un „profet al poporului”.
Pe de altă parte, chiar şi titanii au un călcâi al lui Ahile. Al lui Oprah s-a dovedit a fi propriul trecut, de care s-a agăţat cu dexteritatea unui alpinist care scrutează culmile succesului. Cel puţin asta susţine Kitty Kelley, autoarea altor biografii celebre, precum cea a familiei regale britanice şi a clanului Bush, a actorilor Frank Sinatra, Elizabeth Taylor şi a primelor doamne Nancy Reagan şi Jaqueline Kennedy. Kelley pretinde că, după ce-a realizat 850 de interviuri cu persoane din anturajului vedetei, printre care mătuşa ei Katharine şi sora Patricia, a aflat în exclusivitate identitatea adevăratului tată al acesteia, un fermier de 84 de ani din Mississippi, pe care Oprah refuză să-l viziteze pe patul de moarte. După spusele sărmanului Noah Robinson, realizatoarea de talkshow a aruncat cel mai probabil saci întregi de scrisori, prin care acesta îi cerea fiicei înstrăinate să-i dea o şansă şi să fie de acord cu realizarea unui test ADN pentru confirmarea paternităţii. Robinson a apărut pentru prima dată în vizorul presei în 2003, când revista „National Enquirer” a publicat zvonuri despre părintele umil al vedetei, altul decât partenerul de viaţă al mamei sale, Vernon Winfrey, pe care multă vreme Oprah l-a considerat tată biologic.
Dar dacă ar fi asta totul! Odată ce le evoci fanilor tăi înduioşaţi anii petrecuţi în mizerie (deşi ai locuit într-o casă cu patru dormitoare, o sufragerie largă şi luminoasă şi verandă cu şezlonguri), abuzurile sexuale (a se citi favorurile prestate pe bani buni, ascunse de ochii, nu şi de urechile frăţiorilor mai mici cu câteva acadele), dependenţa de droguri şi relaţiile cu bărbaţi însuraţi, e greu să mai dai înapoi. Cu atât mai mult cu cât apari, câţiva ani mai târziu, în filmuleţe deocheate cu prietena ta cea mai bună, Gayle King.
Un personaj-cheie în acest aflux de suferinţear putea fi „mentorul, confesorul, agentul, managerul, protectorul şi sfetnicul financiar” al vedetei, Jeffrey D. Jacobs, cel care i-a negociat lui Oprah contractele TV în valoare de 100 de milioane de dolari pe an. Jacobs a fost un fel de Moise pentru Oprah, cel care i-a tot condus paşii spre Tărâmul Făgăduinţei vreme de 24 de ani. Prin urmare, e ciudat cum de Kitty Kelley se limitează doar la comentarii seci despre încheierea bruscă a colaborării dintre Jeffrey şi Oprah, în 2002.
De teamă că minciunile îi vor fi date în vileag, Oprah a ajuns să fie obsedată de comploturi şi asasinate. Inclusiv la petrecerea de strângere de fonduri la care a participat şi familia Obama anul trecut, desfăşurată la reşedinţa lui Oprah din Montecito, California, invitaţii au fost aduşi la faţa locului cu autobuze blindate; orice aparatură electronică a fost „confiscată”, inclusiv aparatele de fotografiat. În spatele filozofiei optimiste, a gândirii pozitive şi automotivării cu care Oprah a pus în practică crezul „Imaginaţia şi credinţa stau la baza succesului”, se ascund secrete mult mai prozaice. Şi dacă cele dezgropate de Kitty Kelley se vor dovedi adevărate, zelul de începător de care „lady O” nu s-a dezis nicicând s-ar putea să i se dovedească mai mult decât util.
