Patrick Dempsey, dat afară din „Grey`s Anatomy” din cauza unor dispute cu producătoarea?

Actualizat:
derek jpeg

După unsprezece sezoane, Dr. Shepherd şi-a găsit sfârşitul în urma unui accident rutier. Desigur, moartea îndrăgitului personaj din serialul ”Anatomia lui Grey„ a stârnit valuri de nemulţumire în rândul fanilor. Iar, acum, când toată lumea se obişnuise cu ideea că nu vom mai avea ocazia să-l vedem pe Patrick Dempsey în rolul lui „McDreamy” , apare o nouă ipoteză a plecării actorului din celebrul serial.

Patrick, în rolul lui ”Derek Shepherd”

Creatoarea acestui serial a fost invitată recent într-o emisiune moderată de Larry Wimore, în care a vorbit despre decizia de a renunţa la câţiva actori de-a lungul acestor ani în care ”Anatomia lui Grey„ a ajuns la inimile tuturor. Întrebată fiind dacă a scos actori din acest serial din cauza unor motive personale, Shonda Rhimes a mărturisit că i s-a întâmplat, într-adevăr, să aibă dispute cu unii dintre actori şi să le decidă o altă soartă în respectivul serial. Bineînţeles, declaraţia producătoarei a stârnit diverse controverse, ajungându-se chiar şi să se speculeze că acesta este motivul pentru care Patrick Dempsey a renunţat la serialul care l-a făcut faimos, după 11 sezoane în care a fost prezent.

Totuşi, confruntat cu această ipoteză, Patrick a avut numai cuvinte de laude la adresa Shondei, motivând că plecarea lui din serial a fost la ”momentul potrivit”.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg