Prinţesa Charlene nu poate rămâne însărcinată? 

Actualizat:

Umblă vorba că Prinţesa Charlene nu îi poate oferi un moştenitor soţului său, prinţul Albert de Monaco, între cei doi existând un pact secret ce presupune

Umblă vorba că Prinţesa Charlene nu îi poate oferi un moştenitor soţului său, prinţul Albert de Monaco, între cei doi existând un pact secret ce presupune naşterea unui copil pentru tronul principatului monegasc.

"Charlene îi naşte un moştenitor lui Albert şi, dacă lucrurile nu merg bine, poate divorţa şi va primi o sumă considerabilă de bani", a declarat o sursă apropiată casei regale. Dar iată că, potrivit revistei Voici, prinţesa în vârstă de 33 de ani nu poate rămâne însărcinată, lucru care îi alimentează starea de depresie.

Albert de Monaco (54) are un fiu în vârstă de şapte ani, Alexandre, cu o însoţitoare de zbor originară din Togo, şi o fiică, Jazmin, de 20 de ani, rezultat al unei aventuri cu agentul imobiliar american Tamara Rotola. Însă, potrivit legilor de succesiune, aceştia, nefiind legitimi, nu pot urca pe tronul principatului de Monaco.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg