Riri, devastată că Drake nu vrea o relaţie serioasă cu ea!

Actualizat:
rihanna drake gettyimages 512126794 jpg jpeg

Cu toţii am fost puţin surprinşi atunci când Drake şi-a făcut apariţia în mijlocul concertului Rihannei de la Brit Awards. Însă ”lap-dancing-ul” performat de artistă ne-a adus aminte de relaţia celor doi, de odinioară. Vă amintiţi, probabil, de scurta lor idilă din 2009. Şi de cea din 2011. Apoi de cea din 2013, şi chiar şi din 2014. Ce să măi, o relaţie on-off, căreia nu i s-a dat prea multă importanţă.

Show-ul erotic făcut de cei doi la BRIT Awards 2016

Acum, însă, au ieşit la iveală anumite detalii privitoare la relaţia lor, care nu-i fac mare cinste Rihannei. Mai pe scurt, se zvoneşte că Drake i-a cam dat cu flit Rihannei imediat după acel show incendiar de pe scena de la Brit Awards. Motivul? Rihanna îşi doreşte o relaţie cu Drake, pe când acesta nu se încumetă la aşa ceva. ”Este foarte atras de Rihanna, însă ştie că Rihanna este o fată care cere totul sau nimic, iar el nu este pregătit pentru aşa ceva.”, spune un apropiat de-al lui Drake.

S-au distrat pe scenă, în timpul concertului

Totuşi, se pare că Drake n-ar spune ”nu” la o întrevedere din când în când cu Rihanna: „El vrea să fie în continuare prieten cu ea, dar nu vrea să-i fie iubit”. Situaţie, nu chiar pe placul Rihannei, din câte se pare: ”Nu vrea ca Rihanna să-şi facă o impresie greşită. El ştie că având o relaţie cu Riri înseamnă 25 de apeluri şi mesaje pe zi, iar el s-a săturat de aşa ceva. Nu vrea să o rănească, căci ştie că ea încă nu a trecut peste relaţia lor. (...) Ea crede că petrecând suficient timp cu el, ea îl va transforma într-un iubit ideal, însă Drake ştie mai bine cum stă treaba.”

Sursa foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg