S-au despărţit Kate Bosworth şi Alex Skarsgard?

Actualizat:

Gurile susţin că cei doi nu mai sunt împreună, unul dintre motive fiind faptul că actorul vrea să se concentreze pe carieră, în timp ce ei îi stă capul doar la nuntă.

Gurile susţin că cei doi nu mai sunt împreună, unul dintre motive fiind faptul că actorul vrea să se concentreze pe carieră, în timp ce ei îi stă capul doar la nuntă. Presa speculează deja de ceva vreme faptul că relaţia dintre Alexander Skarsgard (34) şi Kate Bosworth (27) se apropie de final. Acum însă, zvonurile par să fi devenit realitate. Cei doi apar din ce în ce mai des separat, cel mai recent eveniment la care actorul s-a prezentat de unul singur fiind gala premiilor Emmy. Prietenii vedetei din „True Blood” au decalarat că acesta doreşte să se concentreze pe carieră. El lucrează în acest moment la două producţii, „Battleship” şi „Melancholia”, care vor fi lansate în 2012 şi 2011. În acelaşi timp, el se pregăteşte şi pentru realuarea filmărilor la seria a patra din „True Blood”. Programul foarte încărcat al frumuşelului este, se pare, unul dintre motivele pentru care el şi Kate s-au văzut din ce în ce mai rar. În tot acest timp, surse din anturajul lui Kate au confirmat că aceasta îşi face planuri de măritiş şi îşi doreşte să-şi petreaca toată viaţa alături de Alex. Cele mai recente imagini cu cei doi, în care au fost surprinşi mergând la o distanţă considerabilă unul de celălalt, şi faptul că fiecare se află în prezent pe alt continent vin să întărască însă ceea ce presa dădea ca sigur: dacă nu s-au despărţit încă, cei doi se apropie vertiginos de acest moment.

Foto: NorthFoto



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg