Scientologia, de vină pentru despărţirea lor?

Actualizat:
G'Day USA Gala, Arrivals, Los Angeles, America   28 Jan 2016 jpeg

O nouă ipoteză a ieşit la iveală în ceea ce priveşte despărţirea dintre Mariah Carey şi miliardarul James Packer şi implică amestecul unui fost scientolog în relaţia lor.

image

Conform unor apropiaţi de-ai vedetei, Mariah susţine că Scientologia i-a afectat idila cu James Packer. Ea este convinsă că Tommy Davis, fostul purtător de cuvânt al scientologilor şi actualul manager al miliardarului, le-a otrăvit relaţia.

Carey e de părere că Davis a preluat controlul financiar al afacerilor lui Packer şi, în acelaşi timp, l-a pus pe miliardar să urmeze un program de dotoxifiere cunoscut în biserică drept „Numărătoarea inversă a purificării”. Din cauza acestui program, James, care a fost şi el scientology timp de patru ani, s-a “deconectat” de diva percepută ca element negativ, dăunător în viaţa omului de afaceri.

Cântăreaţa a fost şocată când a fost invitată să plece de pe yacht-ul miliardarului în Grecia, în cursul lunii septembrie. După acel moment, i s-a cerut lui Mariah să părăsească şi casa lui Packer din Calabasas.

“Mariah şi James căutau o casă în Beverly Hills, pe care să o cumpere împreună. El îi spunea ei că este sufletul lui pereche şi că de-abia aşteaptă să se însoare cu ea. După aceea, totul s-a schimbat. În septembrie, James parcă nu mai era el. Mariah suspectează că e vina lui Tommy, deoarece a el preluat controlul asupra întregii vieţi a lui Packer”, a explicat sursa.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg