Se împacă Jennifer Lopez cu Casper Smart?

Actualizat:

Ne întrebăm asta pentru că, la doar două luni de când au anunţat despărţirea, paparazzi i-au surprins în poze, iar reacţia artistei de 45 de ani a fost să se ascundă în scaunul maşinii decapotabile pe care o conducea el

Ne întrebăm asta pentru că, la doar două luni de când au anunţat despărţirea, cei doi au fost văzuţi plimbându-se împreună relaxaţi, cu maşina prin oraş. Pe 18 august, paparazzi i-au surprins în poze, iar reacţia artistei de 45 de ani a fost să se ascundă în scaunul maşinii decapotabile.

Prin urmare, să fie vorba de o împăcare cu tânărul coregraf de 27 de ani? Mai ales că reacţia cântăreţei, la vederea fotografilor, a fost să se pitească în scaun, în timp ce Casper a tras capota

Conform unui martor citat de publicaţia Us Magazine, cei doi râdeau şi ascultau muzică tare, când au observat că sutn văzuţi de paparazzi. “Încă se iubesc şi sunt foarte apropiaţi. Nu m-ar surprinde să aflu că ies iar împreună şi că se distrează când şi când”. Mai ales că nici despărţirea lor, după doi ani şi jumătate de relaţie, nu a fost una uşoară. Deşi a fost una amiabilă, fără resentimente, scandalurile sexuale care l-au avut pe Casper ca pion principal nu au ajutat deloc.

JLo şi Casper au devenit un cuplu în 2011, la patru luni după despărţirea de al treilea soţ al ei, Marc Anthony, cu care jurata American Idol are doi copii.

Iată poza cu cei doi aici

FOTO WENN



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg