Şocant! Whitney Houston şi-a înfruntat asasinul?

Actualizat:
whitney houston spl379035 003 jpeg

Când toată lumea începea să se obişnuiască cu gândul că drogurile i-au fost fatale lui Whitney Houston, o ipoteză cumplită dă totul peste cap: cântăreaţa ar fi fost

Când toată lumea începea să se obişnuiască cu gândul că drogurile i-au fost fatale lui Whitney Houston, o ipoteză cumplită dă totul peste cap: cântăreaţa ar fi fost înecată într-o cadă cu apă fierbinte. Rezultatul autopsiei, dat publicităţii la începutul lunii aprilie, propune un sce­nariu de groază, susţinut de rănile, zgârieturile şi tă­ieturile descoperite pe întreg corpul vedetei: victima s-ar fi luptat disperată cu asasinul ei.

Medicii legişti au exclus posibilitatea unui act criminal, susţinând că vedeta a decedat în urma unei supradoze de stupefiante, medicamente şi alcool. Dar nu de aceeaşi părere este şi un fost angajat al Poliţiei din Chicago, Paul Huebl, care a declarat tabloidului „National Enquirer“ că aceste răni arată clar că victi­ma s-a luptat cu agresorul ei. „Whitney şi-a înfruntat curajoasă atacatorul, dar, într-un final, a fost doborâtă de această persoană, mai puternică şi mai mare“, a declarat acesta.

image

Huebl, care lucrează acum ca detectiv particular în Los Angeles, este intrigat de rănile care au fost desco­perite pe corpul divei, de la stern până la coccis. În urma autopsiei, s-a identificat o tăietură pe buza supe­rioară a lui Houston, o zgârietură pe nara stângă, două pe partea stângă a frunţii şi urme de sângerări tot în zona frunţii. Huebl dezvăluie că acestea sunt răni cla­sice defensive, ce pot fi cauzate de agresorul care a lovit-o pe victimă cu faţa de un corp dur. „Dacă asta nu înseamnă că s-a luptat pentru viaţa ei, nu ştiu ce-ar putea să fie! Urmele de pe braţul drept pot fi de la degetele unei persoane, care a ţinut-o să nu fugă. Era drogată, lucru care a făcut-o victimă sigură în mâinile asasinului. Flexerilul (n.r. unul dintre drogurile găsite în corpul lui Whitney) este un relaxant muscular, aşa cum este şi marijuana şi alcoolul. Iar Benadrylul i-a indus o stare de somnolenţă“, adaugă detectivul.

O altă enigmă neelucidată încă este cea a temperaturii apei din cada în care a fost găsită Whitney - avea 34 de grade, la şase ore după decesul cântăreţei! Asta înseamnă că, atunci când a intrat în cadă, apa era fierbinte, iar Whitney a fost pur şi simplu opărită. Aşa se explică şi bucăţile de piele desprinse de pe corpul vedetei, cea de pe coccis având nu mai puţin de 12 cm. Huebl insistă că Whitney n-ar fi in­trat de bună voie într-o cadă cu apă aproape clocotită. Tot cei de la „National Enquirer“ au dezvăluit recent că un asasin de profesie ar fi omorât-o pe Houston din cau­za unei datorii de 1,5 miloane de dolari la o reţea de traficanţi de droguri. „Este posibil ca un dealer de droguri să-i fi adus cocaină, iar ea să fi refuzat să plătească. Acesta a lovit-o apoi până şi-a pierdut cunoştinţa, a umplut o cadă cu apă fierbinte, a băgat-o pe Whitney în ea şi-a lăsat-o acolo să se înece“, este concluzia macabră a detectivu­lui Huebl.

Foto: guliver/splash news



Recente pe Ok! Magazine

Vladimir Draghia foto Pro TV jpg
FotoJet (72) jpg
Marilyn Monroe, Profimedia (3) jpg
FotoJet (71) jpg
Eva Pavel e prezentatoarea emisiunii “Apel la consilier” de la Kanal D foto Kanal D
FotoJet (70) jpg
Shania Twain, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
demi moore la cannes colaj jpg
Alexandra Căpitănescu, Eurovision, Profimedia (3) jpg
Joan Collins, profimedia 1098870657 jpg
Victoria Swarovski la Eurovision 2026   Instagram 11 jpg
 De obicei, pe un concert de 45 de minute, Mihai Trăistariu încasează 1500 de euro
vedete la cannes getty images jpg
Gillian Anderson pe covorul roșu de la Cannes   GettyImages 2276081925 jpg
Iulia Vântur pe covorul roșu de la Cannes   FOTO capturi Instagram jpg
Demi Moore, GettyImages (16) jpg
Pam Grier, Profimedia (2) jpg