Spice Girls se reunesc pentru Olimpiada din Londra?

Actualizat:

Fanii celor cinci fete, care au cucerit întreaga lume acum câţiva ani, au motive de bucurie: e posibil ca trupa lor preferată să se reunească cu ocazia celui mai important eveniment ce va avea loc anul acesta în Marea Britanie.

Fanii celor cinci fete, care au cucerit întreaga lume acum câţiva ani, au motive de bucurie: e posibil ca trupa lor preferată să se reunească cu ocazia celui mai important eveniment ce va avea loc anul acesta în Marea Britanie.

RadarOnline.com a aflat în exclusivitate că există posibilitatea ca fosta formaţie Spice Girls să mai urce încă o dată pe scenă în vara acestui an. N-ar fi singurul proiect pe care cele cinci foste membre ale trupei l-ar demara împreună, în ultimul timp. Ele au aprobat realizarea musical-ului „Viva Forever”.

„Mel B îşi doreşte reunirea trupei şi încearcă să le convingă pe celelalte să accepte acest lucru. Ar fi o şansă unică pentru ele să facă spectacol în faţa unei audienţe internaţionale şi a celor mai buni sportivi ai ţării. Mel B şi Emma Buntin sunt de acord, cea care se împotriveşte este Victoria Beckham. Ea are multe activităţi în desfăşurare în momentul de faţă şi nu şi-a dat – ÎNCĂ! - acordul”, declară o sursă pentru site-ul sus amintit.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg