Termenul naşterii bebeluşului regal, depăşit cu patru zile?

Actualizat:

Nicio veste de la Palatul Buckingham şi de la maternitatea privată a spitalului St Mary's, din Londra, acolo unde s-au strâns deja fani regali şi reprezentanţi ai presei, în aşteptarea venirii pe lume a acelui de-al doilea bebeluş Cambridge, weekendul trecut.

Nicio veste de la Palatul Buckingham şi de la maternitatea privată a spitalului St Mary's, din Londra, acolo unde s-au strâns deja fani regali şi reprezentanţi ai presei, în aşteptarea venirii pe lume a acelui de-al doilea bebeluş Cambridge, weekendul trecut.

Iar surse apropiate familiei regale susţin că, de fapt, termenul lui Kate este depăşit, cu patru zile chiar, şi că naşterea ar putea fi indusă, săptămâna aceasta.

Ei bine, chiar dacă Kate Middleton nu a spus clar care este data la care era prevăzut a veni pe lume copilul, aceleaşi surse susţin că acesta ar fi fost aşteptat ieri şi că travaliul ar putea fi indus miercuri, cand se împlinesc şapte zile de întârziere.

O sursă de la maternitate privată Lindo Wing, acolo unde va naşte Ducesa, a declarat pentru publicaţia Daily Telegraph că, în mod normal, doctorii intervin dacă bebeluşul nu vine pe lume natural, după şapte zile de la termen.

„Probabil că au luat deja legătura cu Kate şi-au stabilit ziua care-i convine cel mai mult pentru inducerea naşterii, în caz că aceasta nu se va produce zilele viitoare.“

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg