„Văduva neagră” a României a ucis cu sânge rece 35 de bărbați! Victimele s-au lăsat seduse de femeia ireal de frumoasă

Actualizat:

Povestea Verei Renczi a devenit una dintre cele mai întunecate și mai controversate din toate câte au existat în Europa de Est. Supranumită „Văduva neagră”, ea a trăit la începutul secolului al XX-lea și a atras în capcana sa zeci de bărbați, seduși de frumusețea și farmecul ei misterios.

image

Clipe de coșmar

Se spune că Vera provenea dintr-o familie înstărită și că locuia într-un conac izolat, unde își desfășura viața aparent liniștită. În realitate, legenda spune că își otrăvea amanții și chiar și pe propriul soț și fiu, folosind arsenic, apoi le ascundea trupurile în sicrie din subsolul casei. Numărul victimelor atribuite ei ajunge, în unele relatări, la 35 de bărbați – o cifră care a contribuit la reputația sa sinistră.

Frumusețea ei rece și comportamentul seducător ar fi fost armele ei principale. Bărbații erau atrași de misterul ei, fără să bănuiască finalul tragic care îi aștepta. Povestea a căpătat, în timp, accente aproape gotice: un conac întunecat, camere misterioase și o femeie obsedată de control și posesie, care știe să manipuleze și să joace pe degete bărbații naivi.

Sicriele din pivniță

Legenda spune că primul ei soț ar fi dispărut în mod misterios, urmat de alți amanți. Suspiciunile au apărut abia când autoritățile ar fi investigat disparițiile acestora, descoperind în pivnița casei Verei sicrie metalice în care se aflau trupurile victimelor conservate. În unele relatări, se spune chiar că Renczi obișnuia să stea lângă aceste sicrie și să savureze un pahar de șampanie în chip de victorie obținută de ea.

Un alt detaliu des menționat este modul ei de operare: otrăvirea cu arsenic, ceea ce presupune o apropiere destul de mare de persoana respectivă. De asemenea, poveștile care au circulat de-a lungul anilor despre criminala în serie insistă pe ideea că ea își selecta victimele dintre bărbații înstăriți sau influenți, pe care îi seducea înainte de a-i ucide cu sânge rece.

Crime învăluite în mister

Totuși, trebuie spus că multe detalii despre Vera Renczi sunt și-n ziua de azi învăluite în mister. Istoricii nu au găsit dovezi solide care să confirme pe deplin amploarea crimelor ei și este posibil ca povestea să fi fost exagerată în presa vremii, devenind ulterior o legendă urbană – macabră, ce-i drept –  transmisă de-a lungul deceniilor.

image

Chiar și așa, figura „Văduvei negre” rămâne fascinantă. Fie că povestea ei de viață a fost amplificată de dragul audienței sau a fost redată cu mare precizie, Vera Renczi continuă să fie evocată ca una dintre cele mai înfricoșătoare românce care au existat vreodată.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg